10.6 C
Judeţul Teleorman
marți, mai 14, 2024

Muzică, joc şi voie bună, la prima ediţie a sărbătorii “Ziua comunei Bragadiru”

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Din iniţiativa noului primar, Cristian Chisac, peste 1.000 de cetăţeni din Bragadiru şi comunele limitrofe s-au adunat duminică, 21 mai, pe stadionul din localitate, pentru a sărbători “Ziua comunei”, eveniment aflat la prima ediţie. Alături de numerosul public, la sărbătoare au fost prezenţi senatorul Eugen Pîrvulescu şi membri din conducerea PNL Teleorman.

Într-o organizare ireproşabilă, menită să descreţească frunţile celor prezenţi, pe scenă au urcat nume sonore ale muzicii populare şi de petrecere româneşti, printre care Emilia Ghinescu, Nicuşor Iordan, Ana Maria Preda, Laurenţiu Crăciun sau Anuţa Arghiroi.

Evenimentul s-a bucurat şi de prezenţa unui invitat special, este vorba de Ansamblul de dansuri populare din Vardim-Bulgaria, alături de primarul din localitate. Un frumos program artistic au oferit şi cei mai mici fii ai satului, membri ai unor ansambluri folclorice locale, iar tinerii karatişti din comună şi-au etalat măestria în arta apărării.

Vizibil emoţionat, tânărul primar Cristian Chisac le-a mulţumit concetăţenilor pentru faptul că au venit într-un număr atât de mare.

“Sunt emoţionat, dar, în acelaşi timp, mândru că am reuşit, pentru prima dată în istoria localităţii, să realizăm o sărbătoare, Ziua comunei Bragadiru. Şi vă mulţumesc dumneavostră pentru că anul trecut, atunci când m-aţi ales primar, mi-aţi dat ocazia să fac acest lucru. Vreau să vă promit că, atât timp cât voi fi primar, această sărbatoare se va desfăşura an de an. Şi vă mai promit ceva. În fiecare an, sărbătoare va fi mult mai frumoasă, mai bine organizată, mai intresantă. Interesul pe care îl manifestaţi faţă de acest eveniment, ne obliga pe noi, organizatorii, primaria Bragadiru, consiliul local, să facem mai mult. Să ne bucurăm de această sărbatoare, de vremea bună…”, a declarat primarul Cristian Chisac.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

DANIEL BĂCANU-Primar Lisa. Cu o echipă de oameni bine instruiţi, comuna Lisa are viitorul asigurat

Daniel Băcanu, candidatul PNL pentru primăria Lisa, este unul dintre cei mai apreciaţi primari din judeţul Teleorman. Serios, onest...

Articole similare