În ziua de 23.05.2017, poliţiştii din municipiul Alexandria au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident pe raza localităţii. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat următoarele:
În timp ce o femeie în vârstă de 31 de ani din mun. Bucureşti conducea un autoturism pe strada Bucureşti, a acroşat un bărbat în vârstă de 33 de ani din mun. Alexandria care ţinea în braţe copilul său în vârstă de 2 ani şi s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară minorului care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Ambele persoane implicate în evenimentul rutier au fost testate cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”, urmând a se propune soluţie prin parchet.