Judecătorii de la Tribunalul Teleorman au constatat legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, dispusă de Direcţia Naţională Anticorupție, față de inculpații EIB DANIEL-CRISTIAN, LUPU STELIAN și VELCEA CRISTIAN.
“Menţine măsura controlului judiciar faţă de inculpații Eib Daniel-Cristian, Lupu Stelian, Velcea Cristian și Piţigoi Marian, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile. În baza art. 275 alin. 2 C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la comunicare pentru procuror şi inculpați. Pronunţată prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 16 mai 2024.”, se arată în soluția instanței.
Următorul termen de judecată, în procesul în care 17 persoane sunt acuzate de luare de mită, a fost stabilit în data de 9 iulie 2024. Reamintim că, la primele termene de judecată, în urmă cu doi ani de zile, trei dintre magistrații de la Tribunalul Teleorman, desemnați să judece cauza, au făcut cerere de abținere.