Debutul echipei de fotbal FCM Alexandria părea a fi unul fără dificultăţi, adversarul din prima etapă a Ligii 3, SC Popeşti Leordeni, fiind depăşit recent de teleormăneni, la Bucureşti, într-un joc amical, cu 4-1. Numai că formaţia oaspete a început mai bine această confruntare, gazdele părând timorate (emoţionate!) la reîntâlnirea cu suporterii, în ediţia 2017-2018. Cei de la Popeşti Leordeni (locul şase în campionatul trecut, în seria a doua) au lăsat impresia în prima parte a reprizei întâia – mai ales prin forţa fizică – că pot pune probleme. Cum ei au înscris repede prin Boiangiu, în minutul 19, la o „bâlbâială generală” a defensivei alexăndrene, surpriza părea să capete contur. Este adevărat, în condiţiile în care nervii s-au întins la maximum pe marginea terenului la două faze litigioase din careul oaspeţilor. A venit, însă, noua sclipire a celui mai bun jucător al gazdelor, Florin Radu, care nu a putut fi oprit în minutul 30 din drumul vijelios spre poarta adversă decât printr-un fault lateral în careul de 16 metri. Lovitura de pedeapsă a fost transformată cu precizie de Floricel şi egalitatea venea să oglindească mai corect nivelul de până atunci al disputei. Acelaşi Radu avea să aducă peste câteva minute avantajul pentru gazde, printr-un gol superb ce a încununat o frumoasă fază colectivă de atac. De aici înainte parcă şi presiunea asupra arbitrajului s-a diminuat, pauza aducând liniştea şi atmosfera unei întreceri sportive ce anticipa echipa favorită la câştigarea meciului.
Repriza a doua a fost dominată clar de elevii antrenorului Romică Ciobanu, care s-au întrecut însă în ratări incredibile, în timp ce oaspeţii şi-au etalat condiţia modestă, reală, fără a pune în pericol poarta gazdelor. Oarecum surprinzător, doar o singură dată capitanul de la FCM (Radu) a mai concretizat pe tabela de marcaj (minutul 88) una dintre multele ocazii şi astfel partida s-a încheiat cu scorul de 3-1 (2-1).
Aşadar, debut cu dreptul în noul sezon al Ligii 3 pentru FCM Alexandria, dar cu siguranţă, jucătorii din reşedinţa Teleormanului (unii transferaţi în această vară) vor avea confruntări mult mai dificile pe parcursul campionatului.
De remarcat că şi celelalte două echipe din judeţul nostru au obţinut victorii în prima etapă a Ligii 3, ediţia 2017-2018, în aceeaşi serie III. Sporting Roşiori a învins în deplasare pe Concordia Chiajna 2 cu 3-1 (0-1), golurile fiind înscrise de Rogoveanu pentru gazde, respectiv, Ivănică şi Brânceanu (două) pentru oaspeţi. Un succes important a reuşit Voinţa Turnu Măgurele, pe terenul din Saelele, în faţa grupării AFC Astra 2. Scorul a fost 1-0, marcator fiind Oprea în repriza a doua.
ŞTEFAN STAN