16.4 C
Judeţul Teleorman
marți, mai 14, 2024

Lalite şi Fasole vor să-şi dea foc în faţa Primăriei!

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Indiscutabil, poliţiştii locali reprezintă o problemă pentru municipiul reşedinţă de judeţ. În acest sens, s-au adus argumente, unele mai clare decât altele. Nu se ia nicio măsură. Ştefan Marin, zis Fasole, cel mai amendat cetăţean al oraşului, se luptă cu morile de vânt. Dacă nu se iau măsuri, e dispus ca foarte curând să-şi dea foc în faţa primăriei, împreună cu prietenul lui de-o viaţă, Voicu Ştefan, zis Lalite care, la rândul lui, se luptă pentru a-şi recupera un spaţiu de 6 m.p., unde avusese instalată o tocilărie.

 

Scrisoare deschisă domnului primar Victor Drăguşin

 „Referitor la articolul din cotidianul „Informaţia de Teleorman” din data de 22.03.2016, în care fac referire la faptul că Poliţia Locală îşi bate joc de mine şi de mai mulţi cetăţeni, prin aplicarea de amenzi cu nemiluita, ca să-şi păstreze serviciul, ţin să vă anunţ că în Alexandria s-a instaurat DICTATURA.

Domnule Primar, să nu credeţi că mă răzbun pe dumneavoastră. Nu avem nimic de împărţit şi nici nu vă „stric” campania electorală. Dar în această scrisoare vreau să dau numai date adevărate despre şefii Poliţiei Locale, Iulică Ulmeanu şi ajutorul lui, Vişan.

Am spus lucruri reale în acel articol, cum poliţiştii locali îşi fac de cap şi au un comportament violent iar dumneavoastră nu aţi luat nicio măsură.

Pe data de 7.03.2016, m-am deplasat la sediul Poliţiei Locale pentru a depune sesizarea cu numărul de înregistrare 100314. Mi s-a promis că în termen de 30 de zile, aşa cum prevede legea, voi primi răspunsul acasă. Iulică Ulmeanu şi Vişan au constatat că am dreptate şi nu au dorit să vă informeze despre cele scrise de mine. Am aşteptat răspunsul la sesizare până pe 12.04.2016. Nu am primit nimic, conform legii.

Domnule Primar, dacă nu luaţi măsurile care se impun cu şefii Poliţiei Locale şi cu câţiva din subordinea lor, cetăţenii o să-şi piardă încrederea în dumneavoastră şi consideră că aţi pierdut totul de sub control. Luaţi, vă rog, măsurile care se impun!

În Piaţa Centrală nu s-a schimbat nimic. Aş vrea să dau două exemple. Poliţista Lică Carmen are atribuţiunea să supravegehze pe Centru. În loc să se ocupe de atribuţiunile de serviciu, dimineaţa stă 2-3 ore în piaţă la o ţigară şi îi dau lacrimile, poate aşa sensibilizează pentru a-şi umple sacoşa cu produse agro-alimentare. Armando Baloseanu, care acum îşi exercită serviciul pe maşina poliţiei locale, când trece prin dreptul feteleor le claxonează şi le face semne disperate.

Domnule Primar, dacă nici acum nu veţi lua măsurile care se impun, mă faceţi să declar că acest oraş este pierdut de sub control de dumneavoastră.

În noaptea de 12 spre 13 aprilie, la fix ora 2 şi 17 minute, mă aflam în Piaţa Centrală. Cele trei maşini ale Poliţiei Locale erau parcate vizavi de WC-ul public. Poliţiştii se aflau în sediu, odihnindu-se în timpul serviciului.

Domnule Primar, nu mai spuneţi pensionarilor ( Căpăţână Gheorghe, Dragne Andrei, zis Frizeru) că mă ajutaţi cu bani, lucru neadevărat. Dacă situaţia nu se rezolvă, îmi voi da foc în faţa Primăriei!”

Semnează: Ştefan Marin

 

Lui Lalite i-au luat până şi… „WC”-ul!

 Cine nu-l cunoaşte pe Lalite Revoluţionarul (Vociu Ştefan)?!  Personaj pitoresc, a candidat cândva la funcţia de primar al Alexandriei. Are şi el o problemă şi se tot luptă, în van, să şi-o rezolve. Nu râdeţi, pentru că nu este de râs. Vă veţi convinge că mafia PSD şi-a bătut joc inclusiv de acest om.

În anul 2001, directorul SC COMALEX SA, Chişamera Victor, trimite o înştiinţare către Consiliul Municipal Alexandria, prin care specifică următoarele: „Vă facem cunoscut prin prezenta că suntem de acord cu instalarea în incinta spaţiului nostru CENTRUL SIFOANE PIAŢA NOUĂ, amplasat în strada Libertăţii, Piaţa Centrală, a unui polizor, proprietatea domnului Voicu Ştefan.” Era vorba despre un spaţiu de 6 m.p., unde fusese un WC public (acum funcţionează un magazinaş de optică medicală). Omul îşi câştiga şi el o pâine cinstită, ascuţind cuţite. A funcţionat până în anul 2004, când a fost evacuat. S-a adresat inclusiv instanţelor judecătoreşti, care i-au dat dreptate. Dar nimeni nu-l bagă în seamă. Pentru că e considerat un cetăţean insignifiant, la fel ca mulţi dintre noi. Vă punem la dispoziţie o listă (în facsimil) cu beneficiarii spaţiilor ce au aparţinut SC COMALEX SA, pentru a vă da seama, stimaţi cititori, cine a avut acces la afaceri grase în Alexandria:

foto 1 lalite si fasole

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria face angajări. Se caută infirmieră şi asistenţi medicali

În următoarea perioadă, câteva instituţii publice şi primării din judeţul Teleorman vor organiza concurs pentru ocuparea unor funcţii declarate...

Articole similare