15.9 C
Judeţul Teleorman
sâmbătă, iunie 15, 2024

La Orbeasca, de Ziua Comunei, distracţie şi voie bună

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

An de an, încă de pe vremuri, la mijlocul lunii lui Gustar, de Ziua Adormirii Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare), în Orbeasca, una dintre marile localităţi teleormănene, se organizează renumitul bâlci anual de Sfânta Maria.

Pe lângă bâlciul tradiţional, de câţiva ani încoace, Primăria şi Consiliul Local organizează şi Ziua Comunei Orbeasca, aceasta devenind o tradiţie plăcută, intrată deja în istoria socio-culturală a comunităţii locale.

Spre a sărbători cum se cuvine acest măreţ eveniment, aşteptat cu multă nerăbdare de către săteni, autorităţile locale în frunte cu primarul Gheorghe Budică, amfitrionul întâlnirii, având şi sprijinul unor sponsori generoşi, au pregătit din timp un spectacol de excepţie de muzică populară şi uşoară, un bun prilej pentru fiii satului de a se întâlni şi petrece împreună clipe frumoase.

Ca şi la ediţiile anterioare, întreaga manifestare culturală s-a desfăşurat în aer liber, în incinta târgului săptămânal, denumit “Târgul gospodarului“, pe o scenă special amenajată şi frumos împodobită pentru această însemnată zi, locaţia fiind între satele Orbeasca de Sus şi Orbeasca de Jos.

Cu toate că a fost o zi caniculară, aici s-au adunat, alături de localnici, sute de oameni de toate vârstele din satele şi comunele învecinate, dornici de distracţie şi destindere pentru câteva ore.

Dacă a fost şi bâlci mare, la târg au venit din toate părţile foarte mulţi comercianţi şi meşteşugari, care mai de care, cu produse şi mărfuri de sezon, de tot felul, pentru toate gusturile şi buzunarele cumpărătorilor.

Ca întotdeaua, pentru cei petrecăreţi, locaţiile cele mai căutate au fost terasele frumos amenajate, fiind destul de populate.

Micii, cârnaţii, pastrama, ca şi berea şi băuturile răcoritoare, din belşug, au fost în topul preferinţelor, iar preţurile moderate au încurajat cererea la aceste produse.

Pentru copiii de toate vârstele, tiribombele, căluşeii, trenuleţul şi maşinuţele electrice, toboganele gonflabile, europista, banca rotativă şi trambulinele montate aici au oferit plăcute momente de bucurie şi veselie.

Potrivit programului de desfăşurare, în după-amiaza zilei festive, în deschiderea amplei manifestări culturale, Gheorghe Budică, edilul localităţii, a transmis cetăţenilor câteva cuvinte de suflet despre evenimentul sărbătorit, mulţumindu-le pentru prezenţa masivă şi urându-le “La mulţi ani“ !

Prezent la această deschidere festivă a fost şi preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Adrian Gâdea, care la rândul său a transmis în faţa mulţimii adunate un scurt mesaj de sărbătoare, urându-le oamenilor locului sănătate, fericire şi viaţa lungă.

Fiind o zi cu totul specială, la spectacolul organizat a răspuns invitaţiei făcute Asociaţia Culturală “Ion Ghiţulescu “, în parteneriat cu postul “ Etno TV”, avându-l ca realizator pe marele interpret de muzică populară şi de petrecere, Ion Ghitulescu.

Cu acest prilej a avut loc şi o lansare de CD “50 de ani de cântec“, în slujba publicului spectator, a maestrului Ion Ghiţulescu.

orbeasca 2Timp de aproape 5 ore, pe scena din ”Târgul Gospodarului“, au urcat cunoscuţi şi îndrăgiţi interpreţi de renume ai folclorului românesc, din diverse zone ale ţării, precum: Zorina Bălan, Ionuţ Sidau, Claudia Torop, Maria Loga, Laura Hăidău, Neta Soare, Rodica Creţu, Daniel Trifu, Alexandra Bleaje, Roxana Croitoru, Ion Ioniţă, şi, nu în ultimul rând, marele artist Ion Ghiţulescu.

Alături de aceştia au mai cântat grupul vocal “Zavaidoc“, condus de artistul Valentin Grogirescu, rapsozii populari Silviu Pătraşcu şi Paul Gheorghe, precum şi Daniel Turică, un fiu al satului.

Delectând publicul cu vocea de excepţie, un program aparte a susţinut şi solistul de muzică uşoară, Florin Lucian, întru-un minunat joc de lumini.

Muzica de calitate şi buna dispoziţie i-au determinat pe cei prezenţi să se prindă, de multe ori, în tradiţionalele noastre hore şi sârbe româneşti.

Din program n-au lipsit nici momentele vesele, mult plăcute şi aplaudate de publicul spectator, avându-l ca interpret pe Jull, un cunoscut artist de la postul de televiziune “Etno“ cel care de altfel a fost şi prezentatorul spectacolului derulat.

La finalul spectacolului, după mai multe cântece de petrecere, Ion Ghiţulescu ţine să cânte alături de ing. Ion Pecie, dir. al firmei “Chemoil“ Bucureşti, cel care sprijină financiar asemenea manifestări, un îndrăgostit al muzicii populare şi uşoare şi al cântecelor de petrecere.

Desfăşurându-se până la miezul nopţii, sărbătoarea fiilor satului a fost o zi trăită frumos şi o reuşită deplină, totul încheindu-se în linişte şi voie bună.

Leon Armeanca

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Deficiențe în alimentarea cu energie electrică, în 27 de localități din Teleorman. Echipele Distribuție Oltenia acționează pentru remedierea incidentelor

Începând cu data de 13 iunie, ora 17:00, județele din aria operațională Distribuție Oltenia au intrat sub incidența codului...

Articole similare