11 C
Judeţul Teleorman
marți, mai 14, 2024

La Alexandria, întâlnirea promoţiei 1975 a Liceului Pedagogic Turnu Măgurele

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.


Timpul îşi cerne clipele peste nişte oameni al căror început în breasla dascălilor se întâmpla acum 44 de ani la Liceul Pedagogic din Turnu Măgurele. Dumnezeu, când a împărţit menirea fiecăruia din noi, i-a hărăzit pe unii să- şi ardă flacără existenţei în creuzetul dăruirii de sine. Despre aceştia aş vrea să vorbesc puţin, pentru că ei sunt cei care ne-au pus existenţa pe calapoadele vii ale devenirii noastre ca oameni. Cu 44 de ani în urmă, o generaţie de dascăli păşea entuziastă pe căile vieţii, cu speranţa că vor reuşi să-şi pună în practică ţelul propus, acela de a educa, de a da valoare spiritului viu al omului de la catedră. Şi acum, la o frumoasă vârstă, făcându-şi bilanţul activităţii la catedră au ieşit „pe plus” cu peste zece generaţii de învăţăcei, ajunşi oameni cu familii şi responsabilităţi sociale.

Astfel, la iniţiativa unor doamne ambiţioase precum Brâncoveanu (Bucată) Gabriela, Cioacă (Popa) Olivia şi Cristea (Drăghici) Iulia, s-a reuşit întâlnirea colegilor absolvenţi ai Liceului Pedagogic din anul 1975, la unul din localurile bune din Alexandria. Dintre participanţi amintesc pe: doamnele Soare (Raşcu) Florica, Georgescu (Pavel) Alexandra, Matreşu (Joiţoiu) Gheorghiţa, Vlad (Simion) Maria, Drăgoi (Găină) Tudoriţa, Moraru (Trandafir) Mariana, Pârvu (Costache ) Mariana, Firică ( Chiosea) Cornelia, Năiţă (Traganopol) Georgeta, Buică(Drăgănuş) Ioana, Spânu (Cojoacă) Elena, Zorilă(Raicu) Maria, Alecu Mariana, Armangic ( Marin) Maria, Stancu (Constantin ) Mariana. Iar dintre bărbaţii prezenţi se numără: Florea Costel, Bolovan Marin, Gera Stan, Mitran Marcel, Drăghici Ion, Dana Benone, Zaharia Viorel, Sfetcu Florea, Parpală Dănuţ, Georgescu Vasile, Marincu Stelian, Tapai Costi, Călin Florea, Peşa Ion, Cojocaru Ştefănuţ şi Orodel Florea. Dascăli ale căror inimi, suflete şi conştiinţe au ars la cota cea mai înaltă a dăruirii, profesionalimului şi competenţei în formarea de viitori cetăţeni ai comunităţilor locale, acolo unde şi-au desfăşurat activitatea. Emoţii, sărutări, strângeri de mâini, îmbrăţişări. În aer plutea esenţa visului împlinit. S-a prezentat un filmuleţ cu fotografii-amintiri instantanee din anii de liceu. S-au depănat scurte povestiri din timpul frumoşilor ani 1970-1975. S-a ţinut un moment de reculere pentru colegii plecaţi în lumea celor drepţi, Florica Simion, Aurelia Iancu, Curcă Nicu, Troscot Florian, Păun Chiriţă şi Lazăr Costel.

Petrecerea, întâlnirea a decurs sub semnul celor mai frumoase momente ale amintirii şi întâlnirii lor după 44 de ani. Pe fruntea fiecăruia dintre ei plutea acea aură a împlinirii, a bucuriei înobilată cu argintul tâmplelor ninse de omătul anilor petrecuţi la catedră. Oameni cu inima tânără, cu sufletul învolburat de iubirea pentru copiii care le-au trecut prin mână, sunt acum adevărate monumente ridicate pe plaja timpului ca nişte obeliscuri ale dăruirii lor generaţiilor care acum văd în ei nişte zeităţi făuritori şi plăsmuitori de oameni. Plecăciuni, domnilor DASCĂLI, pentru modul cum v-aţi dăruit învăţăceilor de-a lungul vremii!

Tudor Matreşu

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Rezultate foarte bune pentru Sportivii Secţiei de Karate la Cupa României de Karate SKDUN 2024

În perioada 11-12.05.2024 sportivii Secţiei de Karate din cadrul CSM ALEXANDRIA, aflaţi sub pregătirea lui Sensei Caracaleanu Sorin Gabriel...

Articole similare