17.8 C
Judeţul Teleorman
vineri, septembrie 18, 2026

LA ALEXANDRIA, ÎNTÂLNIRE “DE SUFLET” A FOŞTILOR SALARIAŢI AI I.L.F. TELEORMAN

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Mai mulţi foşti salariaţi ai Întreprinderii de Legume şi Fructe (ILF) Teleorman s-au întâlnit la un frumos restaurant din municipiul Alexandria, emoţionaţi şi bucuroşi de această revedere. Ei au venit din mai multe localităţi ale judeţului, unitatea – unde au lucrat până la pensionare sau până la momentul distrugerii printr-o privatizare dubioasă – fiind între cele mai importante întreprinderi de acest fel din ţară. Ca vechi ziarist, nu pot uita că ILF Teleorman dispunea înainte de 1989 de capacităţi de industrializare a legumelor şi fructelor, de silozuri moderne, depozite, magazine şi ferme. Greu de înţeles cum trecerea de la economia socialistă a dus la prăbuşirea unui colos în domeniul respectiv (fără a răspunde cineva!), astăzi, de pildă, în fostul şi vastul sediu de la marginea Alexandriei găsindu-şi loc câteva firme pentru desfacerea produselor en-gros şi o alta unde se confecţionează… coşciuge.

Dar nu asemenea constatări amare de reporter au constituit obiectul acestei întâlniri “de suflet”, un fel de remember în amintirea timpurilor deloc uşoare, când aici se muncea cu dăruire, de multe ori peste program, sâmbete şi duminici, campanile agricole fiind momentele de vârf – după cum spunea unul dintre participanţi. Mariana Ciufu, aflată între principalii organizatori, şi-a amintit că aici a fost primul loc de muncă după absolvirea facultăţii, perioada petrecută la ILF constituind o “adevărată lecţie de viaţă”. Aşa l-a cunoscut şi pe soţul ei, Marin Ciufu, specialist în industria alimentară, la momentul intrării în fragila economie de piaţă, pe un fond de derută pentru mulţi, luând hotărârea curajoasă de a demara o afacere pe cont propriu. Între cei prezenţi s-a aflat şi unul dintre foştii directori, Mugurel Nistor, horticultor cu renume în sudul ţării, care a mărturisit că revederea reprezintă o dovadă că acest colectiv a rămas unit. „Sper că spiritul deosebit al ilefiştilor va dăinui mult timp”, a adăugat. Cum era şi firesc, atmosfera a avut un caracter festiv, cu muzică, dans şi un pahar de vin, adică toate elementele specifice unei calde socializări.

Iniţiativa de a se întâlni anual a pornit de la ideea câtorva doamne de a sărbători împreună Ziua Femeii. Aşa că pentru început s-au reunit, la o cofetărie din Alexandria, circa 20 de foste ilefiste, pentru a ajunge în anul următor la 40 din salariaţii de ieri şi la aproximativ 80 în martie 2018. După trei întâlniri consecutive, se doreşte ca un astfel de eveniment emoţionant, relaxant, să devină tradiţional la început de primăvară, organizatorii aşteptând chiar din anul ce urmează ca şi alţi colegi de la fostul ILF Teleorman să le vină alături.

ŞTEFAN STAN

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA 21.09.2026 – 27.09.2026 – TELEORMAN

Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie...

Articole similare