19.6 C
Judeţul Teleorman
marți, mai 14, 2024

Județul Teleorman a ieșit din scenariul ROȘU. Rata de incidență este de 2,92 la mia de locuitori

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Veste bună pentru teleormăneni. Grupul de Comunicare Strategică a dat publicității noul raport privind numărul cazurilor de îmbolnăviri cu Coronavirus, în fiecare județ. Conform documentului, în Teleorman, rata de infectare a scăzut, comparativ cu raportările anterioare, ajungând la 2,92 la mia de locuitori. În ultimele 24 de ore, numai 31 de persoane cu domiciliul în județ au fost infectate cu COVID 19, doar doi teleormăneni fiind reconfirmați pozitiv, după retestare. De la începutul pandemiei, au fost înregistrate 12.545 de cazuri, la nivelul județului, iar un alt conjudețean a murit răpus de infecția cu SARS COV 2.

La nivel național, au fost prelucrate 6.985.435 de teste RT-PCR și 715.066 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 7.152 de teste RT-PCR (5.154 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.998 la cerere) și 5.441 de teste rapide antigenice. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 54 teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 12 aprilie a.c.

Pe teritoriul României, 61.619 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.275 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 49.247 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 122 de persoane. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.517 apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 11 aprilie, 7.918 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.094.910 lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, 1 dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

 

 

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria face angajări. Se caută infirmieră şi asistenţi medicali

În următoarea perioadă, câteva instituţii publice şi primării din judeţul Teleorman vor organiza concurs pentru ocuparea unor funcţii declarate...

Articole similare