19.6 C
Judeţul Teleorman
marți, mai 14, 2024

ISU Teleorman: Garda de Intervenţie Piatra a fost relocată în localitatea Furculeşti

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Începând cu data de 1 octombrie, Garda de Intervenţie Piatra a fost relocată în localitatea Furculeşti, cu scopul eficientizării acţiunilor de intervenţie prin reducerea timpului de răspuns în cazul unor situaţii de urgenţă, creşterii gradului de siguranţă a cetăţeanului şi creării unor condiţii de lucru optime pentru personalul propriu. În cadrul Gărzii de Intervenţie Furculeşti se vor regăsi două autospeciale de stingere, dintre care una cu modul de descarcerare şi prim ajutor, iar în cel mai scurt timp va fi operaţionalizată şi o ambulanţă SMURD, astfel încât să se poată prelua şi urgenţele medicale. Echipajele din Furculeşti vor executa misiuni specifice de pregătire şi răspuns în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pe raza administrativ teritorială a şapte comune cu satele aparţinătoare (15 sate), având o populaţie de aproximativ 16000 locuitori.
“Mulţumim autorităţilor locale şi tuturor celor care s-au implicat în realizarea unui sediu modern cu dotări optime care să asigure buna funcţionare a acestei subunităţi. Pe această cale asigurăm cetăţenii din această zonă că indiferent de numărul solicitărilor venite din partea lor vom răspunde la fel de rapid şi vom continua desfăşurarea de măsuri şi activităţi care sunt menite să vină în sprijinul şi pentru siguranţa lor”, este mesajul transmis de către reprezentanţii ISU Teleorman.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria face angajări. Se caută infirmieră şi asistenţi medicali

În următoarea perioadă, câteva instituţii publice şi primării din judeţul Teleorman vor organiza concurs pentru ocuparea unor funcţii declarate...

Articole similare