11.9 C
Judeţul Teleorman
marți, mai 14, 2024

Întâlnirea oamenilor de afaceri din Turnu Măgurele Claudiu Crăcea, candidatul care poate schimba un oraș

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Vineri seara (22 aprilie), Claudiu Crăcea, candidat la funcția de primar al municipiului Turnu Măgurele din partea PNL, a avut o întâlnire cu oamenii de afaceri din localitate într-un cadru larg, la care au participat cetățeni interesați de găsirea unor formule pentru demararea unui business. Pentru a veni în ajutorul celor prezenți, liberalul l-a invitat pe Petru Luhan, fost europarlamentar și specialist în obținerea de fonduri europene.

La eveniment ar fi trebuit să participe și Cătălin Predoiu, dar, din motive obiective,  (desemnarea pe ultima sută de metri candidat pentru fotoliul de primar al Capitalei), nu a putut onora invitația. Domnia sa a înregistrat un spich pentru întrunirea respectivă.

„Investim în Turnu cu investitori din Turnu!”

Claudiu Crăcea și-a expus ideile, intențiile și proiectele pentru un mediu de afaceri sănătos în Turnu Măgurele. Viziunea sa asupra acestui lucru este una de deschidere și realistă. Cu siguranță, ar rezolva multe din problemele cucare se confruntă urbea. În primul rând, instaurarea transparenței, deschiderii, coerenței și stabilității la nivelul administrației publice locale. Eliminarea birocrației prin înființarea „biroului unic”. Eliberarea în regim de urgență a certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construcții. Tratamentul egal al tuturor societăților ce își desfășoară activitatea în Turnu Măgurele. Reintroducerea zonelor în stabilirea impozitelor pe curți, construcții aflate în proprietatea persoanelor juridice din intravilanul localității. Înființarea unui „Consiliu Economic Local”, actualizat din doi în doi ani, din care să facă parte primii zece investitori din Turnu Măgurele. Dezvoltarea parteneriatelor de tip „public-privat”. Realizarea unei monitorizări a investițiilor private și a oportunităților de afaceri, urmată de realizarea hărții investițiilor locale. Aplicarea unor principii de tip „cetate”: „Investim în Turnu cu investitori din Turnu!”.

Explicații pertinente pe marginea înființării parcului industrial

O importanță aparte a fost acordată construirii parcului industrial pe amplasamentul fostului UVPC. Parcul industrial are o lege aparte care dă posibilitatea administrației publice locale să acorde ajutoare „minimis” societățile care investesc în acest tip de afacere, de până la 200.000 de euro pentru fiecare societate în parte, până în anul 2020, prin scutiri de la plata impozitului pe teren și clădiri.

„De ce la UVPC? Pentru că aici există o suprafața îndestulătaore, de 35 de hectare, rețea de canalizare, posibilitatea alimentării cu apă și energie electrică și nu, în ultimul rând, drumul ce leagă Șoseaua portului (DN 51) de șoseua Turnu Măgurele-Ciuperceni (DN 52) și trece pe la UVPC este proprietatea UVPC. Drumul este interesant, deoarece poate fi modernizat fie prin Consiliu Județean cu fonduri europene, fie de Primăria Turnu Măgurele, tot pe fonduri europene, prin programul de cooperare teritorială România-Bulgaria. Prețul de achizție este unul minor, 100.000 de euro, lus TVA. Nu înțeleg cum a pierdut Turnu Măgurele oportunitatea de a avea un parc industrial, atâta timp cât în exercițiul financiar 2007-2013 au fost fonduri nerambursabile pentru înființarea parcurilor industriale și atâta timp cât investitorii puteau beneficia de ajutoare de stat și de ajutoare de „minimis” încă din 2013. Dezinteres, indolență, lipsă de viziune? Nu știu… Investiția se poate face de Primăria Turnu Măgurele, fie în parteneriat „public-privat” sau privat, cu suport din partea Consiliului Local, prin acordarea ajutorului de „minimus”. Vreau să gândiți că sunt 350.000 de metri pătrați care se pot concesiona pe o perioadă de 15 ani, cu un cost din partea celor ce vor să achiziționeze pentru dezvoltarea unei afaceri în parc de 2 euro m.p. pe an, adică îl cumpără în 15 ani cu 30 de euro pe m.p. La ocuparea integrală a parcului, excluzând căile de acces, înseamnă venituri de 10.000.000 de euro, la o investiție inițială evaluată la 2.000.000 de euro. Acum noi suntem obigați să o facem pe riscul nostru și, obligatoriu, cel târziu în anul 2017, întrucât perioada de acordare a ajutorului de „minimis” este, deocamdată, până în anul 2020 și cei care doresc să acceseze fonduri europene. În momentul de față, Consiliul Local are două societăți: SC Urbana SRL și SC Salubritate SRL. Ele sunt finanțate în principal de Consiliul Local. Doresc ca acestea să înceapă să producă. De ce să cumpărăm băncuțe, gărdulețe, coșuri pentru gunoi, borduri de pe piață, când le putem produce și chiar comercializa? Avem dulgheri, tâmplari, sudori, lăcătuși”a ținut să puncteze liberalul.

Claudiu Crăcea, în expunerea sa, pe lângă  „Turnu Măgurele – oraș atractiv pentru investitori”, a mai făcut referire și la alte capitole: „Turnu Măgurele – oraș modern” și „Turnu Măgurele – centru cultural, social și sportiv”.

Iată că locuitorii orașului de pe Dunăre au ocazia să voteze un OM care a demonstrat, care are în spatele lui o istorie plină de realizări. Un OM care și-a dezvoltat o afacere începută de la zero, fără să aibă vreun sprijin din altă parte sau contracte cu statul. Un OM cu simț de răspundere, care deține soluții pentru rezolvarea problemelor. Un bărbat energic, serios, căruia îi este efectiv drag să ajute, să scoată un municipiu din anonimatul economic și social.

Petru Luhan a explicat tehnic celor prezenți cum se pot obține fonduri europene nerambursabile, aducându-le la cunoștință unele reglementări care au intrat de curând în vigoare. Și cei care își înființează acum societăți comerciale beneficiază de respectivele fonduri, inclusiv instituțiile publice.13054391_1127392893978857_355878038_o13091708_1127393183978828_241010308_o

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

DANIEL BĂCANU-Primar Lisa. Cu o echipă de oameni bine instruiţi, comuna Lisa are viitorul asigurat

Daniel Băcanu, candidatul PNL pentru primăria Lisa, este unul dintre cei mai apreciaţi primari din judeţul Teleorman. Serios, onest...

Articole similare