Iulian Ulmeanu, actualul șef al Poliţiei locale din municipiul Alexandria, şi Bălănescu George Tiberiu, agent de ”intervenţie rapidă” la instituţia amintită, au fost acuzaţi de procurorii anticorupţie că, la Referendum, au introdus în urna mobilă mai multe buletine de vot.
În primă instanță, Ulmeanu a fost achitat, iar subalternul său a primit 2 ani de închisoare și interzicerea unor drepturi pentru o perioadă de un an, după executarea pedepsei principale. Însă, instanța a suspendat executarea pedepsei și a acordat un termen de încercare de 5 ani.
La ultima înfățișare, din 22 aprilie, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au menținut decizia în cazul celor doi. Cu alte cuvinte, Iulian Ulmeanu, după ani de zile procese, a scăpat basma curată, în timp ce polițistul local Tiberiu Bălănescu mai are de așteptat peste o jumătate de deceniu până la reabilitare. Asta numai în cazul în care nu va săvârși o nouă infracțiune sau nu va interveni suspendarea executării pedepsei.
„Din declaraţiile date, rezultă că niciunul dintre învinuiţi nu cunoaşte nimic despre falsificarea voturilor şi nici despre introducerea în urna mobilă a unui număr de 30 de buletine. Rechizitoriul reţine că inculpaţii Bălănescu George Tiberiu şi Ionescu Ion s-au deplasat împreună cu urna mobilă la una din secţiile Spitalului Judeţean Alexandria. Bălănescu George Tiberiu a transportat efectiv urna mobilă din salon în salon, iar Ionescu Ion s-a ocupat de prezentarea listelor electorale suplimentare. Cei doi au plecat cu urna mobilă în jurul orei 15.00, ulterior fiind apelaţi telefonic de preşedintele secţiei de votare, Ulmeanu Iulian, care le-a cerut să revină la sediu şi să preia încă un tabel cu persoane care doresc să voteze prin procedura urnei mobile. Aceştia s-au reîntors şi au revenit în secţie în jurul orei 22.30. Din delaraţiile membrilor secţiei de votare rezultă că la deschiderea urnei mobile, după ora 23.00, a existat concordanţă între numărul de semnături din lista suplimentară (urna mobilă) şi numărul de buletine de vot”, se arata în motivarea dată de prima instanță.