De la ora 10.00 până la 10.07. În doar 7 minute, fondurile allocate Programului Iluminat Public au fost epuizate, adică o sumă de 500 de milioane de lei. Vineri, începând cu ora 10.00, unităţile administrativ-teritoriale înscrise în Programul Iluminat Public au putut depune cererile de finanţare, împreună cu documentaţia aferentă, în aplicaţia informatică prin intermediul conturilor de utilizator create. Programul se adresează unităţilor administrativ-teritoriale organizate de la nivel de comună, oraş sau municipiu care pot beneficia de fonduri pentru îmbunătăţirea sistemului de iluminat public stradal prin folosirea unor tehnologii mai eficiente care să reducă semnificativ consumul de energie şi, implicit, factura publică. Imediat după ce întreaga sumă a fost rezervată, Administratia Fondului pentru Mediu a solicitat conducerii MMAP suplimentarea Programului Iluminat Public cu încă 500 milioane lei, în vederea lansării unei noi sesiuni de finanţare în luna septembrie.
”Astăzi(n.n vineri, 19 august) am lansat un program foarte aşteptat de primăriile din ţară, care creşte eficienţa consumului de energie şi reduce semnificativ costurile cu facturile pentru iluminat public stradal. Interesul a fost uriaş şi, în doar câteva minute, 469 de unităţi administrativ-teritoriale au depus solicitări pentru a beneficia de program, epuizând integral bugetul alocat iniţial. Vom analiza cu celeritate solicitarea de suplimentare bugetară de la AFM şi vom face tot posibilul pentru a identifica resurse financiare pentru a putea organiza o nouă sesiune de finanţare anul acesta”, a declarat ministrul Tánczos Barna.
Finanţarea în cadrul acestui program se va acorda în funcţie de categoria unităţii administrativ-teritoriale, respectiv:
- pentru comune cu o populaţie de până la 5.000 de locuitori-maximum 1.000.000 lei;
- pentru comune cu o populaţie de peste 5.001 de locuitori-maximum 2.000.000 lei;
- pentru oraşe-maximum 3.000.000 lei;
- pentru municipii de rang 0-municipiul Bucureşti-maximum 50.000.000 lei;
- pentru municipii de rang I-maximum 6.000.000 lei;
- pentru municipii de rang II-maximum 5.000.000 lei.
Înscrierile în aplicaţie se realizează în limita a 150% a bugetului alocat Programului