2.4 C
Judeţul Teleorman
vineri, decembrie 6, 2024

În Teleorman, autorităţile au identificat 19 focare noi de pestă porcină africană, cele mai multe din ţară

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Potrivit Autorităţii Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, în data de 22.07.2021, la nivelul întregii ţări, erau active 170 de focare de pestă porcină africană (PPA), dintre care 2 focare în exploataţii comerciale şi 2 focare în exploataţii comerciale de tip A, fiind afectate 46.203 de porcine (animale afectate din focarele active).
În perioada 2019 şi până în prezent au fost stinse 3.230 focare de pestă porcină africană iar în intervalul 15.07.2021-22.07.2021 au fost înregistrate 54 de focare noi de PPA, cele mai multe în judeţul Teleorman, 19 la număr.
De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 şi până în prezent, au fost diagnosticate 5.811 de cazuri la mistreţi în 41 de judeţe. În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreţi se sting după cel puţin 2 ani de la apariţia lor. Potrivit aceleiaşi surse, de la apariţia primului focar, 492 de mistreţi au găsiţi morţi şi 50 de mistreţi vânaţi, în judeţul Teleorman.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

CERCETAT PENTRU LOVIREA SAU ALTE VIOLENȚE ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție rurală Roșiori de Vede au dispus reținerea unui bărbat de 37 de ani,...

Articole similare