Potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Teleorman, în data de 1 martie 2021, la nivelul judeţului, au fost vaccinate 552 de persoane, din care: 537 cu prima doză şi 15 cu a doua doză. Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 31 decembrie 2020, până la data de 01.03.2021, inclusiv) la nivel judeţean-19576. Numărul total al persoanelor vaccinate (începând cu data de 31 decembrie 2020, până la data de 01.03.2021, inclusiv) este de 11910, din care 7666 persoane au fost vaccinate şi cu a doua doză, iar 3694 persoane au primit doar prima doză.
În data de 01.03.2021 au fost deschise centrele de vaccinare din localităţile Cervenia şi Plosca şi încă un flux de vaccinare la Centrul de vaccinare Şcoala nr. 6 Alexandria. Astfel, vaccinarea în judeţul Teleorman se realizează, la această dată, în cadrul a 10 centre de vaccinare comunitare (5 în mediul urban şi 5 în mediul rural), după cum urmează:
- Centrul de vaccinare Şcoala nr. 6 Alexandria
- Centrul de vaccinare Sala de sport Roşiorii de Vede
- Centrul de vaccinare Sala de sport Turnu Măgurele
- Centrul de vaccinare Sala de sport Videle
- Centrul de vaccinare Sala de sport Zimnicea
- Centru de vaccinare comuna Botoroaga
- Centru de vaccinare comuna Cervenia
- Centrul de vaccinare comuna Olteni
- Centru de vaccinare comuna Plosca
- Centrul de vaccinare comuna Talpa
Menţionăm că vaccinarea este gratuită şi voluntară. Informaţii oficiale despre vaccinare se găsesc pe platforma naţională despre vaccinarea COVID-19-Rovaccinare: www.vaccinare-covid.gov.ro. Vaccinarea este o măsură complexă de prevenţie în pandemia de coronavirus, alături de celelalte obligaţii ce ne revin: respectarea regulilor şi a măsurilor igienico-sanitare (purtarea măştii, spălatul pe mâini şi distanţarea fizică).