În primele două luni din anul 2022, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Teleorman au fost încadrate în muncă 1.004 persoane, dintre care 504 femei. Din totalul persoanelor ocupate până la data de referinţă, 486 au peste 45 de ani, 198 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 148 sunt tineri sub 25 de ani, iar 172 au între 25 şi 35 de ani. În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 414 provin din mediul urban, iar 590 persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale (481), urmat de cei cu studii profesionale/arte si meserii-235 persoane, de cei cu studii gimnaziale-192 persoane, apoi de cei cu studii universitare 60 persoane si de cei cu studii postliceale în număr de 23 si de cei cu studii primare – 13 persoane. Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Teleorman, 401 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre. Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată. Astfel, în perioada ianuarie-februarie, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 2.050 persoane.