19.6 C
Judeţul Teleorman
marți, mai 14, 2024

ÎN PAŞI DE DANS… DANCE EVOLUTION!

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Săptămâna trecută, Asociaţia Club Sportiv ,,Dance  Evolution” afiliată Federaţiei Române de Dans Sportiv a împlinit vârsta frumoasă de trei ani în judeţul nostru , ocazie de aniversare frumoasă la care au participat elevii şcolii de dans, profesorii lor, dar şi părinţii micilor dansatori.

Şi cum se putea mai bine? În paşi de dans, evident! Ritmurile în care s-au mişcat au început în vals lent, vals vienez, au continuat apoi cu tango, cha-cha, slow fox. Copiii au vârste cuprinse între patru si şaisprezece ani şi învaţă, pe lângă dans sportiv, şi alte dansuri moderne. Conduşi de antrenori tineri, talentaţi şi dăruiţi profesiei lor, cei mici şi-au etalat talentul şi experienţa acumulată până acum celor prezenţi la petrecere, prin demonstraţii de măiestrie artistică a celor doi profesori, Alexandru Ungureanu şi Nicu Dumitraşcu.

În Alexandria, clubul activează în cadrul sălii de sport a Colegiului Naţional ,,Alexandru Dimitrie Ghica”, un spaţiu generos care oferă condiţii de dezvoltare a aptitudinilor micilor dansatori, viitori antrenori, poate, ai generaţiilor viitoare!

După încă un an de efort, emoţii şi reuşite  la concursurile de dans sportiv, copiii de la Clubul Sportiv ,,Dance Evolution” au fost răsplătiţi cu diplome, cupe şi cadouri, mai ales că suntem în prag de sărbători de iarnă. Spiritul Crăciunului a fost simţit în roşu şi verde.

John Driden spunea ,,Dansul este poezia piciorului.”, iar Tagore, ,,Forma se exprimă prin dans, eliberarea prin formă, în timp, se exprimă tot prin dans-dansul timpului etern vibrează în fiecare atom al universului.”

Marea familie ,,Dance Evolution” vă urează sărbători fericite şi mulţi paşi de dans, spre dans, prin dans!

Profesor Ed. Plastică,

Cristiana-Mihaela Purcărea

15536674_1820592391530813_1506086916_o

15556331_1820592441530808_1305386316_o

15571163_1820592458197473_1345877921_n

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria face angajări. Se caută infirmieră şi asistenţi medicali

În următoarea perioadă, câteva instituţii publice şi primării din judeţul Teleorman vor organiza concurs pentru ocuparea unor funcţii declarate...

Articole similare