Stadionul municipal din Alexandria găzduieşte duminică, începând cu ora 11,00, o partidă interesantă din etapa a şasea a Ligii 1 de fotbal feminin, ediţia 2017-2018. Echipa locală Universitatea Alexandria întâlneşte pe Olimpia 1 U.T. Cluj, adică gruparea ce domină de mai mulţi ani scena fotbalului feminin din România. Recent, însă, formaţia la care joacă şi sportive din SUA a ratat calificarea în optimile UEFA Women’s Champions League, fiind eliminată de FC Rosengard (Suedia), după două înfrângeri.
Oaspetele se află pe primul loc, neînvinse, în clasamentul Ligii 1, cu 15 puncte, în timp ce teleormănencele, care au promovat anul acesta din eşalonul secund, ocupă poziţia a patra cu 7 puncte. Elevele antrenorului Călin Pistolea (şi ele neînvinse) au reuşit anterior o victorie (7-0 cu Fortuna Becicherecu Mic) şi patru egaluri, cu Vasas Femina Odorheiu, ASA Tg.Mureş, CSS Târgovişte şi Heniu Prundu Bârgăului.
Aşadar, este de aşteptat un meci frumos, pe parcursul căruia sunt convins că gazdele vor juca cu multă determinare pentru un rezultat cât mai bun.
ŞTEFAN STAN





