După cum se ştie, începând de luna viitoare, actualul Stadion Municipal din Alexandria devine istorie, acesta urmează a fi demolat, pe locul lui ridicându-se o arenă sportivă ultra-modernă cu 6790 locuri acoperite.
Ca urmare a acestui aspect, s-a pus întrebarea: unde va juca FCM în ediţia viitoare de campionat a Ligii a 3-a? Sursele noastre spun că se ia în discuţii trei variante, cu care conducerea clubului alexandrean se afla în discuţii. Roşiori, Ţigăneşti şi Brânceni. Varianta Roşiori este cea mai fezabilă, în condiţiile în care Sporting Roşiori s-ar retrage din Liga a 3-a. Altfel, va trebui discutat la FRF cu privire la programarea meciurilor celor două divizionare de Liga a 3-a.





