În ultimele 48 de ore, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au acționat la un număr de 51 de misiuni, după cum urmează:
– 40 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;
– 3 incendii, fără victime, două izbucnite la anexele gospodărești ale unor cetățeni din localitățile Orbeasca și Vedea, iar unul de gunoi menajer și vegetație uscată pe raza municipiului Roșiorii de Vede.
La Orbeasca, incendiul s-a manifestat la o magazie în care se aflau depozitate lemne și cărbuni, existând riscul de propagare la casa de locuit. Focul a fost stins de pompieri în limitele găsite, cu ajutorul a două autospeciale de lucru cu apă și spumă, fiind salvată casa de locuit. Cauza probabilă a incendiului a fost jarul/cenușa, nestinse corespunzător, depozitate în apropierea magaziei.
La Vedea, pompierii militari roșioreni au ajuns rapid la incendiul izbucnit la nivelul unui garaj, care amenința să se extindă la casa de locuit din apropiere. Focul, care a distrus aproximativ 4 mp din acoperișul garajului și un perete lateral, a fost stins cu ajutorul unei autospeciale de lucru cu apă și spumă. Cauza probabilă a acestui eveniment a fost un foc în aer liber, lăsat nesupravegheat.