Cum era de aşteptat, de sărbătorile Pascale a crescut numărul apelurilor la 112. Conflictele şi agresiunile fizice s-au în topul solicitărilor. Cadrele medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Teleorman a acordat primul ajutor în 108 astfel de cazuri, de 4 ori mai mult decât într-un sfârşit de săptămână obişnuit. În perioada 30 aprilie- 4 mai 2021, SAJ Teleorman a fost solicitat, prin numărul unic de urgenţă, să intervină la 811 de cazuri, întâlnite pe întreg teritoriul judeţului. Conform ultimului raport, 11 teleormăneani au necesitat îngrijiri medicale în urma unor incendii, 12 copii au avut nevoie de ajutor şi 47 de cetăţeni au fost găsiţi inconştienţi. La secţiile de psihiatrie au ajuns 20 de persoane, 19 cetăţeni au suferit intoxicaţii şi s-au înregistrat trei cazuri de moarte suspectă.
În documentul dat publicităţii se mai precizează că 22 de oameni au suferit accident vascular cerebral iar în 24 de cazuri, diagnosticul pus de medici a fost febră. În raportul întocmit de SAJ Teleorman se mai arată faptul că 13 persoane din localităţile Turnu Măgurele, Roşiori de Vede, Siliştea Gumeşti, Cucuieţi, Islaz, Lăceni, Videle, Coşoteni, Zimnicea, Alexandria şi Ciolăneşti au fost găsite decedate iar 13 pasageri au suferit traumatisme ori au refuzat să fie transportaţi la spital, în urma unui accident rutier petrecut pe raza localităţilor Alexandria, Poroschia şi Crângeni.