26.5 C
Judeţul Teleorman
duminică, aprilie 14, 2024

Daniel Constantin, președinte interimar PNL Teleorman: „Din păcate, județul pare decuplat de la harta României”

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Daniel Constantin, președintele interimar al PNL Teleorman, a recunoscut vineri, în prima sa conferință de presă că, la nivelul oarganizației județene, au existat unele probleme, provocate, în special, de plecarea unor primar. Liderul liberal a precizat că, în următoarea perioadă, unii dintre ei vor reveni, dar vor fi și oameni noi ce vor candida la alegerile locale.

“Nu cred ca este un secret pentru nimeni faptul că, în ultimele luni, au fost probleme în organizația județeană, generate de mai multe evenimente. După câteva zile în care am avut ocazia să-i cunosc pe colegi, să discut cu toți cei care sunt implicați și care au obținut un rezultat foarte bun la ultimele alegeri, suntem în măsură să ne apucăm de treabă, în perspectiva alegerileor pe care le vom avea în acest an. La nivelul organizației, există un Birou Polic Județean interimar, dar acesta se va schimba în perioada următoare. Din viitorul BPJ vor face parte oameni care sunt deja în organizație, oameni care au fost în organizație și care vor reveni, dar vor fi și oameni noi, ce vor candida la alegerile viitoare. Am venit aici să fiu alături de colegii mei din organizație, să încercăm să aducem oameni noi care s-au săturat de modul de administrare, de la nivel local. Sunt foarte mulți oameni de calitate pe care i-am cunoscut, în aceste zile, și sper să vină alături de noi, într-un proiect pe care îl dorim pe termen mediu și lung”, a declarat Daniel Constantin.

Referitor la județ, liderul liberal a afirmat că: “din păcate, suntem destul de rămași în urmă, Teleormanul pare un județ decuplat de la harta României. Suntem pe locul doi pe țară în ceea ce privește șomajul, sunt foarte mulți oameni care nu-și găsesc un loc de muncă. Conform statisticilor suntem pe antepenultimul loc la accesarea de fonduri europene. De-a lungul activității mele, cât am fost la ministerul agriculturii, am încercat să pun accentul pe ceea ce înseamnă dezvoltare prin investiții. În 2016, propuneam un pact național pentru investiții, sa ajungem la 7% din PIB, tocmai pentru a crea locuri de muncă, pentru a ajuta la o dezvoltare armonioasă, liniară între județele țării. Am constata că, în anul 2024, bugetul de stat are alocat peste 7% pentru investiții. O altă problemă a județului o reprezintă zona de infrastructură. Nu putem să cuplăm județul la harta Românieri dacă nu dezvoltăm infrastructura. S-a vorbit mult de autostradă. Din păcate, au rămas doar vorbe. S-a vorbit despre un pod, peste Dunăre , la Zimnicea. Din păcate, doar vorbe. Acum se vorbește despre un drum expres. Sper să se realizeze”.

Având în vedere că aproape 70 % din populația județului trăiește la sate, președintele interimar al PNL Teleorman și-a propus să-i ajut pe cei din mediul rural, pe fermieri cu informații despre cum pot să se organizeze, cum pot să beneficieze de anumite proiecte, mai ales că finanțarea este 100% nerambursabilă.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Accident pe raza localităţii Trivalea Moşteni. Un tânăr de 19 ani a decedat

Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Videle au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și...

Articole similare