14.9 C
Judeţul Teleorman
miercuri, octombrie 9, 2024

CNS Cartel ALFA solicită premierului Cioloş să asigure viitorul acestei ţări

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

CNS Cartel ALFA a adresat o scrisoare deschisă Guvernului României cu privire la necesitatea unei politici corecte privind: îndreptarea mecanismului creşterii salariului minim pe economie, salarizarea bugetarilor, legislaţia care se referă la negocierea contractelor colective de muncă şi pentru activarea dialogului social la un nivel demn de un stat european.

Domnule Prim Ministru,
Stimaţi membri ai Guvernului

Situaţia lucrătorilor din România este pentru noi o prioritate absolută, situaţia familiilor acestora ne îngrijorează, depopularea ţării ne forţează să luăm atitudine. Fie că lucrează în sectorul economic fie în cel bugetar, lucrătorii din România sunt expuşi pe zi ce trece sărăciei, degradării vieţii lor şi a familiilor lor. Au fost guvernări care ne-au privat de dreptul la negociere şi la grevă, au venit guvernări care nu au schimbat nimic şi nu ne-au dat speranţe pentru viitor, suntem guvernaţi fără a se aplica principiile europene, suntem trimişi să muncim pentru 2 lei, în viitorii 4 ani trebuie să acceptăm o creştere a salariului minim de 25 de lei pe an, ne apropiem de jumătatea numărului de lucrători din total contracte de muncă plătiţi cu salariul minim pe economie, dialogul social este desconsiderat, pensionarii sunt trataţi cu indiferenţă.
Vă solicităm în numele celor care vor să trăiască decent din munca lor şi nu ca asistaţi social, să depuneţi efortul de a reveni asupra unei gândiri ce nu asigura viitorul acestei ţări, a celor care au hotărât să trăiască aici, dar la un nivel european.

Vă solicităm să definitivaţi discuţiile cu partenerii sociali pentru a rezolva problemele legate de:

–              mecanismul creşterii salariului minim pe economie,
–              salarizarea bugetarilor,
–              legislatia care se referă la negocierea contractelor colective de muncă,
–              activarea dialogului social la un nivel demn de un stat european.

În urma analizării situaţiei actuale de către Comitetul Confederal al CNS “Cartel ALFA” din 05.04.2016, atragem atenţia că declaraţiile sau neimplicarea reprezentanţilor Guvernului din ultima perioadă în ceea ce priveşte aceste probleme arzătoare, au creat premizele unor acţiuni importante ce se prefigurează la solicitarea insistentă a membrilor de sindicat dar şi a altor organizaţii.
Cu speranţa punerii în practică a promisiunilor făcute la investirea acestui Guvern,

Vă mulţumim pentru înţelegere.

Cu deosebită stimă,
Bogdan Iuliu Hossu
Preşedinte CNS Cartel ALFA

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

PSD cere PNL să fie responsabil la guvernare

PSD face apel la PNL să manifeste maturitate politică și să trateze cu responsabilitate obligațiile pe care le are...

Articole similare