Multe s-au scris despre „Zidurile” de la Tătărăştii de Sus. Legende cu Vlad Ţepeş sau Mihai Viteazul, care ar fi vrut să mute… capitala aici (!!!). Toate după ureche. Adevărul că emană o notă de mister. Vizitându-le, te cuprinde o nostalgie a timpurile trecute, ai impresia că în curtea interioară se plimbă domniţe în rochii cu corset şi umbreluţe de soare, cu domni în frac, purtând pe braţ bastonul.
Realitatea este alta. Totul se degradează pe zi ce trece. Demersurile primarului Bogdan Dumitrescu de a conserva ceea ce a mai rămas, în condiţiile în care „Zidurile” fac parte din patrimoniul cultural naţional, au rămas fără răspuns, din cauza „lipsei de fonduri”.
Construită de Zoiţa Bălăceanu şi soţul ei, grecul Amiras
Istoric se numeşte „Curtea Bălăcenilor”. Marele boier, Hrizea Bălăceanu, la începutul secolului al XVll-lea era proprietarul pământurilor Tătărăştilor. În 1748 a donat sorei lui, Zoiţa, şi soţului acestuia, grecul Anghelache Amiras, toată averea. Aceştia au construit clădirea. Locuinţa personală, grajduri încăpătoare cu mii de oi, magazii pentru cereale. Suprafaţa primei incinte, în formă de pătrat cu latura de 62,5 metri. A doua incintă, în suprafaţă totală de 1669 metri pătraţi. Înălţimea pereţilor, de 7 metri. La fiecare colţ al construcţiei, câte un turn de apărare împotriva cetelor de turci care atacau. În curtea interioară se afla o biserică.
De la „Cetatea Soarelui”, la o ruină
În anul 1817, Amiras Anghelache se stinge din viaţă şi este îngropat în incinta bisericii. În 1817, Zoiţa Bălăceanu cedează drepturile de proprietate sub formă de donaţie lui Ştefan Bellu, un fante, care i-a promis că o ia de soţie. Ca s-o convingă de bună-credinţă, a reconstruit biserica, grav afectată în urma unui cutremur. După ce s-a văzut proprietar cu acte în regulă, Bellu nu s-a mai ţinut de cuvânt. A urmat un lung procese, ani în şir, în urma căruia nu s-a mai intervenit la întreţinerea clădirilor. Totul se degradează.
Un nou cutremur (1881) distruge aproape în întregime locuinţa şi chiliile monahilor, urmate de altele (1940, 1997). Au căzut în mare parte înclusiv turnurile de apărare.
„Curtea Bălăcenilor” este cunoscută şi sub denumirea de „Cetatea Soarelui”. Este într-aşa fel dispusă din contrucţie, încât între răsărit şi apus curtea interioară era scăldată de lumina soarelui.
Elisei Virgil
