20.6 C
Judeţul Teleorman
vineri, octombrie 4, 2024

Caz incredibil: Unei femei din Măgura, cu două pareze, i s-a tăiat gradul de invaliditate şi ajutorul de însoţitor!

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Ea poate fi deplasată doar cu ajutorul căruciorului

Un sistem românesc de sănătate precar, în care bolnavii sunt purtaţi pe drumuri şi batjocoriţi. Lipsa medicamentelor în spitale, comisii care analizează după ureche starea bolnavului şi-l încadrează la un grad de invaliditate inferior. În timp ce alţii primesc pensii pe caz de boală fără să sufere de ceva. Cazul Ortanţei Istrate, o femeie în vârstă de 63 de ani, din Măgura este unul revoltător. Strigător la cer. Şi care arată încă o dată, dacă mai era nevoie, ce înseamnă un parlament incompetent, corput şi dezinteresat în a crea legi în conformitate cu normalitatea.

Ortanţa Istrate a suferit accidente vasculare. Ca urmare, are pareză atât pe partea stângă, cât şi pe partea dreaptă. Poate fi deplasată numai cu ajutorul căruciorului. Cu toate acestea, la ultimul examen medical, comisia de specialitate a decis să-i taie ajutorul de însoţitor! Cu alte cuvinte, se poate descurca singură.

În urmă cu paisprezece ani, a suferit primul accident vascular. A fost pensionată pe caz de boală, gradul unu cu însoţitor. Timp de zece ani. În magura 1anul 2012, soarta a fost şi mai nemiloasă. Încă două accidente vasculare. Comisia a continuat să-i acorde gradul unu cu însoţitor. Dar, atenţie, până în august 2014. S-a păstrat acelaşi grad de invaliditate, dar fără însoţitor.

Femeia a făcut contestaţie. Dar în loc să-şi câştige drepturile, în aprilie 2015 i s-a acordat… gradul doi de invaliditate!!!

Gândind simplu, cum un om cu dublă pareză, care nu are nicio şansă să-şi revină vreodată, e chemat an de an la comisie, ba mai mult, i se taie gradul de invaliditate şi ajutorul de însoţitor?! E un fel de râsu’-pânsu’: cu un singur accident îi acorzi gradul unu cu însoţitor, când încă se putea deplasa, greu, ce-i drept, în baston iar acum, cu două accidente, când este purtată în cărucior şi ajutată în permanenţă inclusiv la toaletă, îi anulezi drepturile ce i se cuvin?!

Un exerciţiu de imaginaţie: Ortanţa Istrate să fie lăsată singură în casă, fără niciun ajutor, aşa cum a decis comisia medicală. Nu-şi poate face mâncare, nu se poate deplasa până la toaletă, nu se poate spăla… Alooo, sistem de sănătate ineficient şi corupt, cât timp îţi mai baţi joc de oameni?

Liviu B.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Moromeţii 3, cel mai aşteptat film al anului, proiecţie specială la Videle în 6 octombrie

Moromeţii 3, unul din cele mai aşteptate filme româneşti ale anului, va avea o proiecţie specială, în avanpremieră, la...

Articole similare