1.8 C
Judeţul Teleorman
vineri, februarie 14, 2025

Cadastru general, în 12 comune din Teleorman. ANCPI a demarat o consultare de piaţă pentru obţinerea de soluţii financiare

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

ANCPI a iniţiat o consultare de piaţă pentru obţinerea de soluţii financiare, în vederea estimării preţurilor pentru realizarea cadastrului general în 309 unităţi administrativ-teritoriale din întreaga ţară. În lista dată publicităţii se regăsesc şi 12 localităţi din judeţul Teleorman, este vorba despre comunele Brânceni, Bujoreni, Buzescu, Drăgăneşti de Vede, Gălateni, Lunca , Mavrodin, Nenciuleşti, Olteni, Rădoieşti, Vârtoape şi Vedea. Finanţarea acestor servicii este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional.
Prin consultarea de piaţă, ANCPI solicită soluţii financiare, respectiv preţ estimat pe hectar, pentru fiecare dintre cele 309 localităţi care vor face obiectul unor proceduri de achiziţie publică. Termenul până la care persoanele/organizaţiile pot transmite soluţiile/opiniile/ sugestiile/recomandările este de 10 zile de la data publicării anunţului în SEAP. Proiectul „Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România” completează obiectivul Programului naţional de cadastru şi carte funciară (PNCCF) prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 ha din 660 UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană şi 46.933.673-cofinanţare de la bugetul de stat.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Distribuție Oltenia continuă tradiția celei mai importante competiții din domeniul energetic: Trofeul Electricianului

Distribuție Oltenia a organizat, în perioada 10-12 februarie, etapa pe companie a competiției Trofeul Electricianului, alături de concursul dedicat...

Articole similare