20.1 C
Judeţul Teleorman
joi, octombrie 8, 2026

BASCHET FEMININ / CSM ALEXANDRIA – PHOENIX CONSTANŢA 50-74

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Cu siguranţă, partida din Liga Naţională de baschet feminin, grupa valorică B, dintre CSM Alexandria şi Phoenix Ştiinţa Constanţa nu putea anticipa un alt învingător decât formaţia oaspete. Scorul, 50-74 (15-20, 16-18, 11-21, 8-15), contează doar pentru statistici, dincolo de aspiraţiile baschetbalistelor din municipiul de la malul Mării Negre. Phoenix este echipa cu cele mai multe „straniere”, obiectivul – promovarea în grupa valorică A – fiind realizabil, în opinia mea. Pentru că lotul include şi multe jucătoare cu experienţă: Cutaş şi Erak au 34 de ani, Jovanovic – 29, Douglas – 27, Fota – 24 sau Beldian – 23. De partea cealaltă, la formaţia din Teleorman, cu excepţia Mihaelei Mihai, evoluează numai junioare, componente ale CSS-CSM în campionatul naţional Under 18. În aceste condiţii, constănţencele, superioare şi ca talie, au condus permanent pe tabela electronică, gazdele neamaiavând totuşi prospeţimea fizică de pe parcursul confruntării cu KSE Tg.Secuiesc.

Pentru CSM au jucat Mihaela Mihai – 18 (1×3) puncte, Andreea Mazilu – 14 (1×3) p, Paloma Cucu – 8 (2×3) p, Cătălina Crăciunescu – 6 (2×3) p, Raluca Lungu – 4 p, Andreea Horlea, Tania Fiereşteanu, Daria Botorogeanu, Ioana Bota, Alexandra Biet, Luiza Radu-Măgureanu, Crina Mărgărit. De la Phoenix am remarcat evoluţia excelentă a conducătorului de joc – Douglas, care a înscris 15 (3×3) puncte. De asemenea, Jovanovic – 19 (1×3) p şi Fota – 17 p au contribuit decisiv la acest succes cu care Phoenix a trecut pe primul loc al clasamentului grupei.

Miercuri (28 noiembrie) alexăndrencele joacă tot pe teren propriu, cu Agronomia Bucureşti. Anterior, în Capitală, studentele s-au impus greu, cu 61-58. Dacă elevele antrenorului Mădălin Piperea vor reuşi să o anihileze pe cea mai importantă jucătoare bucureşteană – Alexandra Chiţanu, obţinerea celei de-a doua victorii din actuala ediţie de campionat nu pare imposibilă. Meciul de la Sala Polivalentă începe la ora 18,00.

 

ŞTEFAN STAN

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA  12.10.2026-18.10.2026- TELEORMAN

Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie...

Articole similare