20.1 C
Judeţul Teleorman
joi, octombrie 8, 2026

BASCHET – CUPA ROMÂNIEI / CSM ALEXANDRIA A LĂSAT O IMPRESIE EXCELENTĂ, DEŞI A PIERDUT MECIUL CU PHOENIX CONSTANŢA

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Echipa de baschet feminin CSM Alexandria a pierdut miercuri seara, acasă, în faţa formaţiei Phoenix Ştiinţa Constanţa cu 54-58 (16-14, 15-17, 10-12, 13-15). Disputa a constituit returul din sferturile de finală ale Cupei României, ediţia 2018-2019, în prima partidă constănţencele (care activează în grupa roşie a LNBF) impunându-se cu 70-55.

Deşi au pierdut, elevele antrenorului Mădălin Piperea au lăsat o impresie admirabilă, ţinând aproape pe tabela electronică de o echipă cu jucătoare mai experimentate. În opinia mea, alexăndrencele au evoluat chiar mai bine decât în confruntarea din urmă cu două zile, când au învins pe CSM Tg.Mureş (53-42), care conduce grupa galbenă. De altfel, pe parcurs s-au înregistrat 11 egalităţi şi 16 schimbări de lider, CSM având, totuşi, avantaj în minutul 36 (49-46). Oaspetele au gestionat mai bine finalul, pe fondul unei oboseli normale în tabăra locală. Acolo unde căpitanul Mihaela Mihai a impresionat din nou (a jucat toate cele 40 de minute).

Pentru CSM au evoluat Mihaela Mihai – 25 (4×3) puncte, Paloma Cucu – 10 p şi 5 recuperări, Cătălina Crăciunescu – 7 (1×3) p, Raluca Lungu – 6 p şi 7 recuperări, Tania Fiereşteanu – 2 p şi 10 recuperări, Andreea Horlea – 2 p, Daria Botorogeanu – 2 p, Ioana Bota şi Alexandra Biet. Cele mai bune marcatoare de la Phoenix au fost B.Fota – 15 puncte, C.Douglas – 14 p şi J.Jovanovic – 11 p.

Iubitorii baschetului din Alexandria au prilejul să se reîntâlnească cu cele mai multe fete de la CSM şi CSS-CSM, care vor îmbrăca tricourile Colegiului Naţional Alexandru I.Cuza la turneul final al Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Vineri, sâmbătă şi duminică la Sala Polivalentă se vor bate pentru trofeul ediţiei 2018-2019 opt echipe care reprezintă licee din judeţele Teleorman, Buzău, Dâmboviţa, Satu Mare, Cluj, Alba şi Suceava, dar şi municipiul Bucureşti.

ŞTEFAN STAN

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA  12.10.2026-18.10.2026- TELEORMAN

Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie...

Articole similare