Joi, 27 ianuarie, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a virat suma de 457.773.974,97 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 538 de obiective de investiții realizate la nivelul întregii țări prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală . Astfel, pentru etapa I, a fost achitată suma de 48.123.558,97 lei pentru 69 de obiective, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate facturi în valoare de 409.650.416 lei pentru 469 de obiective.
Din suma totală, aproximativ 9,5 milioane de lei vor ajunge în județul Teleorman, în conturile a cinci primării și CJ, pentru plata unor lucrări aflate în derulare. Astfel, primăria Dobrotești va primi 1.890.791 de lei pentru două proiecte, primăria Turnu Măgurele – 574.624 de lei, primăria Sfințești- 3.111.476 de lei( două proiecte), primăria Poeni- 1.582.755 de lei( două proiecte), primăria Balaci- 507.652 de lei iar Consiliului Județean Teleorman i-a fost alocată suma de 1.789.841 de lei.
Programul Naţional de Dezvoltare Locală, aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 28 din 10 aprilie 2013, actualizată, este cel mai important program multianual de finanţare cu fonduri de la bugetul de stat. Programul are ca obiectiv general echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicaţie, iar valorile alocărilor multianuale de la bugetul de stat sunt egale cu sumele înscrise în contractele de finanţare multianuale încheiate între minister şi beneficiarii obiectivelor de investiţii.