În ultima zi a săptămânii trecute, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a virat suma de 395.254.002,88 lei, în vederea decontării facturilor pentru 539 de obiective de investiţii realizate la nivelul întregii ţări prin etapele I şi II ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală. Din suma totală, 12.298.242 de lei vor ajunge în conturile Consiliului Judeţean Teleorman şi în alte cinci localităţi. Cei mai mulţi bani, peste 9,5 milioane de lei, a fost alocaţi CJ Teleorman pentru achitarea facturilor a trei proiecte aflate în derulare. Potrivit documentului, comuna Nenciuleşti a primit 146. 694 de lei, Olteni-213.732 de lei, Slobozia Mândra-697.790 de lei, Ştorobăneasa-810.041 de lei şi Talpa-896.062 de lei.
Astfel, pentru etapa I, a fost achitată suma de 46.071.759,47 de lei pentru 63 de obiective, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate facturi în valoare de 349.182.243,41 de lei pentru 476 de obiective.
”Sprijinul pentru administraţiile locale rămâne un obiectiv esenţial pentru dezvoltare la nivelul întregii ţări, de aceea continuăm să facem plăţi către primăriile care au contractat investiţii prin proiecte de dezvoltare locală”, a precizat Cseke Attila, ministrul dezvoltării.
Programul Naţional de Dezvoltare Locală, aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 28 din 10 aprilie 2013, actualizată, este cel mai important program multianual de finanţare cu fonduri de la bugetul de stat. Programul are ca obiectiv general echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicaţie, iar valorile alocărilor multianuale de la bugetul de stat sunt egale cu sumele înscrise în contractele de finanţare multianuale încheiate între minister şi beneficiarii obiectivelor de investiţii.