10.6 C
Judeţul Teleorman
marți, mai 14, 2024

Angajări cu duiumul la stat. Protecţia Copilului scoate la concurs 9 posturi vacante. Spitalul din Turnu caută asistenţi medicali

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Angajarile în Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman, instituţie subordonată Consiliului Judeţean, par că nu se mai opresc. Asta în ciuda faptului că, de la an la an, numărul copiilor instituţionalizaţi scade vertiginos, ceea ce nu justifică puhoiul de funcţionari sau personal contractual din instituţie. Astfel, în următoarea perioadă, DGASPC va scoate la concurs posturi de infirmier, asistent social debutant, muncitori calificaţi, magazioner, de educator, asistent medical, inspector şi psihopedagog. La o primă analiză, condiţiile pentru ocuparea funcţiilor sunt “după chipul şi asemănarea” celor care trebuie să le ocupe.
O altă instituţie a statului, cu deficit de personal, este Spitalul din Turnu Măgurele. Patru posturi de asistent medical debutant, două de infiermieră şi câte unul de brancardier şi îngrijitoare, la care se adaugă funcţia de director medical, vor fi scoase la concurs, în luna noiembrie.
Condiţiile pe care candidaţii trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a se înscrie la concurs pot fi consultate la următoarea adresă: http://posturi.gov.ro/.


Iată lista posturilor vacante în judeţul Teleorman:

Director medical-Spitalul Municipal Turnu Măgurele, Judeţul Teleorman
Funcţii contractuale (9 posturi)-Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman
Şofer II-Centrul de Transfuzie Sanguină Teleorman
Expert local pentru romi-Primăria Comunei Blejeşti, judeţul Teleorman
Asistent medical generalist debutant, infirmieră debutantă, îngrijitoare şi brancardier (6 posturi)-Spitalul Municipal Turnu Măgurele, Judeţul Teleorman
Muncitor II-fochist-Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, Judeţul Teleorman
Registrator de carte funciară (3 posturi)-Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară
Muncitor calificat (şofer), III-Administraţia Domeniului Public Alexandria

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

DANIEL BĂCANU-Primar Lisa. Cu o echipă de oameni bine instruiţi, comuna Lisa are viitorul asigurat

Daniel Băcanu, candidatul PNL pentru primăria Lisa, este unul dintre cei mai apreciaţi primari din judeţul Teleorman. Serios, onest...

Articole similare