9.2 C
Judeţul Teleorman
vineri, ianuarie 24, 2025

Americanii de la Clubul ROTARY vin la Spitalul de Urgență Alexandria, cu aparatură medicală de peste 37.000 de euro

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Vineri, 9 septembrie, o delegație a Clubului ROTARY din Statele Unite ale Americii va vizita județul Teleorman pentru a face donații de aparatură medicală la Secția de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Alexandria.

Valoarea proiectului se ridică la peste 37.000 de euro iar secția unității sanitare va primi o masă chirurgicală, lămpi de examinare cu led, o masă de consultații de ultimă generație, monitoare materno-fetale și accesorii.

Reușita proiectului se datorează, în principal, domnului Alexandru Iote, past president al Clubului ROTARY din Alexandria, care, la începutul anului, a trimis o solicitare în acest sens.

De altfel, nu este pentru prima dată când Clubul ROTARY se implică în dotarea Spitalului de Urgență din Alexandria. În ultima vreme, au mai fost donate paturi pentru secția ATI sau  aparatură medicală de monitorizare a pacienților internați în secția de Pediatrie.

Delegația americană, formată din 12 persoane, se va întâlni cu președintele Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea, și va vizita instituții reprezentative ale județului.

C.R.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Pompierii militari teleormăneni, mereu în sprijinul cetăţenilor

În ultimele 48 de ore, pompierii militari teleormăneni au răspuns la 44 de solicitări ale cetățenilor, în diferite situații...

Articole similare