22.5 C
Judeţul Teleorman
sâmbătă, iunie 3, 2023

Amenzi usturătoare pentru teleormănenii care ard miriştiile şi vegetaţia uscată. Sancţiunile pot ajunge la 15.000 de lei

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Executivul a aprobat, în şedinţa de Guvern, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, o ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri de eficientizare a gestionării deşeurilor. Una dintre principalele prevederi ale actului normativ se referă la incriminarea unor fapte cu impact semnificativ asupra mediului, calităţii aerului şi sănătăţii populaţiei.

Astfel, începând cu data publicării în Monitorul Oficial, incendierea sau îngroparea deşeurilor constituie infracţiuni şi se vor pedepsi cu închisoare de la trei la cinci ani. În plus, a fost definită în lege acţiunea de abandonare a deşeurilor, pentru care există o sancţiune contravenţională atât pentru persoane fizice cât şi juridice (amendă de la 10.000 la 20.000 lei pentru persoane fizice şi de la 50.000 la 70.000 pentru persoanele juridice), care însă nu era aplicată corespunzător din cauza lipsei unei reglementări clare a respectivei acţiuni. De asemenea, a fost interzisă arderea miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase. Pentru astfel de fapte amenzile se vor ridica la valori cuprinse între 7.000 şi 15.000 lei pentru persoanele fizice şi între 50.000 şi 100.000 lei pentru persoanele juridice. Aceste sancţiuni îi vizează şi pe proprietarii terenurilor care nu iau măsuri pentru prevenirea arderilor.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Biblioteca Judeţeană Marin Preda Teleorman sărbătoreşte Ziua Internaţională a Copilului

Biblioteca Judeţeană Marin Preda Teleorman sărbătoreşte miercuri, 31 mai, începând cu ora 10, la Sala de lectură, Ziua Copilului. Rubab...

Articole similare