După cum bine se ştie, echipa de liga a 5-a, Avântul Stejaru a promovat în liga a 4-a judeţeană, câştigând detasat seria. În partida de promovare în liga a 4-a, cei de la Stejaru i-au „spulberat”, cum se spune, pe adversarii de la Vităneşti. AS Avântul Stejaru-CS Vităneşti-4-1. Au marcat: Purcărescu Răzvan- 3, Predoi Mihăiţă-1.
Echipa folosită: Martin Ion, Toma Daniel, Tănase Cristian, Cuna Marian, Visan Alexandru, Cuciumita Daniel, Neagu George, Chirca Anișor, Predoi Mihaita, Mircea Costel, Purcarescu Răzvan, Parpală Daniel, Tantalete Liviu, Radu Dănuț, Panaitescu George. Antrenori: Coacă Florin, Otaranu Romică.
În urma acestui succes categoric, am stat de vorba cu primarul Alexandru Moise, care ne-a declarat: ” După cum bine stiţi, sunt un împătimit al mişcării sportive. De aceea, cât timp am gestionat, ca primar, această localitate, un rol important l-am acordat mişcării sportive. De la cele mai fragede vârste, până la seniorii comunei. Sănătatea se menţine prin sport şi, ca edil, trebuie să faci în aşa fel încât să se confere oportunităţi pentru desfăşurarea de activităţi sportive. De fiecare dată am avut în atenţie ca, prin promovarea de programe, să implicăm elevii, adolescenţii şi seniorii în activităţi sportive. Cât priveşte promovarea echipei Avântul Stejaru în liga a 4-a, pot spune doar că este urmarea firească a importanţei pe care am dat-o sportului, în toate formele lui de manifestare, iar reuşita a venit de la sine!”. Felicit băieţii si staff-ul tehnic şi îi asigur de sprijinul meu!”
AL. Burnas





