Primăria Alexandria informează că ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi/sau suplimentul pentru energie, pentru perioada sezonului rece noiembrie 2022-martie 2023, se acordă pe baza cererii şi declaraţiei pe propria raspundere pentru acordarea unor drepturi de asistenţă socială. Cererile şi declaraţiile pe propria răspundere vor fi însoţite de acte doveditoare care atestă componenţa familiei, veniturile nete realizate de membrii acesteia în luna anterioară depunerii cererii, acte doveditoare privind locuinţa sau bunurile deţinute de aceştia, inclusiv în alte unitati administrativ-teritoriale, precum şi alte acte, după caz.
Pentru sezonul rece noiembrie 2022-martie 2023, se acordă ajutoare lunare pentru încalzirea locuinţei cu gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi şi/sau petrolieri. De asemenea, începând cu luna noiembrie 2022, familiile şi persoanele singure mai pot beneficia şi de suplimentul pentru energie, acordat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate.
Pot beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi de suplimentul pentru energie familiile al căror venit net mediu lunar/membru de familie este cuprins între 0-1386 lei sau persoanele singure al căror venit net mediu lunar este cuprins între 0-2053 lei. Pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinţei, persoanele interesate pot depune documentele şi pe parcursul sezonului rece, beneficiind de acest ajutor începând cu luna depunerii cererii pentru acele persoane care depun documentele până la data de 20 a lunii respective, şi începând cu luna următoare pentru acele persoane care depun documentele după data de 20 a lunii respective.