10.5 C
Judeţul Teleorman
sâmbătă, februarie 24, 2024

Acţiuni preventive ale poliţiştilor teleormăneni la sfârşit de săptămână. 15 permise de conducere au fost reţinute

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

La acest sfârşit de săptămână, poliţiştii au continuat activităţile preventiv-reactive în judeţul Teleorman, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră, fiind întocmite dosare penale şi aplicate sancţiuni contravenţionale pentru diverse abateri privind circulaţia pe drumurile publice.
În urma activităţilor preventive desfăşurate, pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 195 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 101015 lei, au reţinut 15 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice şi au fost retrase 7 certificate de înmatriculare. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Dintre acestea, au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale în valoare de 2 900 lei, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, conform LG 61/1991 R.

La data de 20 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turnu Măgurele au depistat un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Liţa, judeţul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism în municipiu având dreptul de a conduce suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat”, urmând a se propune soluţie legală prin Parchetul competent.

La data de 21 ianuarie, a.c., ora 11.58, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un bărbat în vârstă de 68 de ani, din comuna Drăgăneşti Vlaşca, judeţul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, urmând a se propune soluţie legală prin Parchetul competent.

La data de 22 ianuarie, a.c., ora 03:29, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Alexandria-Biroul Rutier au depistat un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Alexandria, judeţul Teleorman în timp ce conducea un autoturism în municipiu, deşi se afla sub influenţa substanţelor psihoactive. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultând faptul că acesta se afla sub influenţa substanţelor psihoactive, fapt pentru care a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive”, urmând a se propune soluţie legală prin Parchetul competent.

La data de 22 ianuarie, a.c., ora 02:36, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turnu Măgurele au depistat un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Segarcea Vale, judeţul Teleorman în timp ce conducea un autoturism pe DJ 546, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, urmând a se propune soluţie legală prin Parchetul competent.

La data de 22 ianuarie, a.c., ora 19:15, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Zimnicea au depistat un bărbat în vârstă de 64 de ani, din municipiul Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism în oraş, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, urmând a se propune soluţie legală prin Parchetul competent.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Consumatorii Distribuţie Oltenia se declară mulţumiţi după vizita din Centrele de Relaţii cu Utilizatorii, conform ultimelor sondaje

Conform studiilor interne desfăşurate la finalul anului trecut, consumatorii Distribuţie Oltenia apreciază calitatea serviciilor oferite de specialiştii din Centrele...

Articole similare