Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în cazul unui accident rutier produs în ziua de 28 iunie a.c., pe DJ 701, în comuna Tătărăștii de Jos.
„În ziua de 28 iunie a.c., în jurul orei 16:00, Poliția Orașului Videle a fost sesizată, prin apel la numărul unic de urgență 112, despre producerea unui accident de circulație soldat cu victime omenești, pe raza comunei Tătărăștii de Jos. Din cauze și în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 63 de ani, din municipiul Ploiești, județul Prahova, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, rulând forțat pe parapetul de protecție al unui pod, ulterior lovind capătul de pod”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Teleorman.
Potrivit ISU Teleorman, manevrele de resuscitare nu au avut niciun rezultat pentru trei dintre cele patru persoane, doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 57 și 63 de ani, care au fost declarate decedate de către echipajele medicale. Cea de a patra victimă, un minor, de aproximativ 16 ani, în stare comatoasă, a fost preluat de elicopterul SMURD și transportat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din municipiul București. La sosirea echipajelor de intervenție toate persoanele au fost găsite încarcerate, ele fiind eliberate din caroseria deformată a mașinii cu ajutorul echipamentelor de descarcerare din dotarea autospecialelor.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor care au condus la producerea accidentului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle.