9.4 C
Judeţul Teleorman
joi, octombrie 8, 2026

Călugăr ortodox, „spovedanie” cu Stela, într-o cameră de hotel din Alexandria

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Îți faci cruce! Unui călugăr ortodox, cel mai probabil aflat în tranzit prin Alexandria, i s-au aprins… ouăle după Stela, o fată cu grave probleme psihice, care se plimba, ca de obicei, pe centrul urbei.

După câteva minute de „negocieri”, unsul Domnului a momit-o cu o sticlă de suc și a invitat-o într-o cameră de hotel, pe care a închiriat-o până „mâine dimineață”, după cum a declarat.

Cei doi au „întârziat” circa cincizeci de minute, apoi au coborât cu fețele sticlind de fericire. Călugărul a apelat la un taxi pentru a merge la un supermarket de la marginea orașului, cu scopul de a se aproviziona pentru „noaptea de spovedanie”.

Întrebat de un curios, care a urmărit totul pas cu pas, de ce este atât de transpirat și bucuros, omul în haine negre și lungi, cu bonetă pe cap, de aceeași culoare, a răspuns: „De la căldurile astea!”.Curiosul a continuat: „Ați spovedit-o?” Călugărul: „Eh, nu, domne, am luat o cameră până mâine!”.

În schimb, Stela a recunoscut: „Da, m-a spovedit în camera de hotel!”.

https://www.youtube.com/watch?v=sx-kuM2Jeh4&feature=youtu.be

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA  12.10.2026-18.10.2026- TELEORMAN

Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie...

Articole similare