Primăria comunei Țigănești va primi, până în 2018, peste 310 miliarde de lei vechi. Banii sunt alocați din bugetul de stat, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală. Suma este destinată modernizării drumurilor de interes local. Tot prin PNDL, se va efectua și reabilitarea grădiniței nr 1 din localitate. Valoarea investiției se ridică la 5,23 miliarde de lei vechi.
Programul naţional de dezvoltare locală este un program multianual, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, şi are ca obiectiv general echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicaţie, în conformitate cu reglementările cuprinse în Planul de amenajare a teritoriului naţional.