Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Teleorman, organizează miercuri, 15 ianuarie 2025, începând cu ora 11.00, la Sala de lectură, manifestarea culturală Mihai Eminescu – 175 de ani de la naștere. Evenimentul se desfășoară ca un omagiu adus personalității lui Mihai Eminescu și valorilor culturale, precum și pentru a marca Ziua Culturii Naționale.
Cu acest prilej, toți cei care vor participa la această manifestare culturală, vor avea bucuria să asiste în prima parte a evenimentului la susținerea unor conferințe de către: Nicolae Georgescu – istoric literar și eminescolog, Ștefan Mitroi – poet, prozator și publicist și Ana Dobre – istoric și critic literar.
Cea de-a doua parte a manifestării culturale va fi dedicată lansării volumului „Eminescu și Teleormanul. Un caz pentru istoria literară”, semnat de Stan V. Cristea, istoric și critic literar. Volumul apărut la Editura Aius va fi prezentat de Ana Dobre – istoric și critic literar, Nicoleta Milea – poetă și critic literar, Ștefan Mitroi – poet, prozator și publicist și de Nicolae Georgescu –istoric literar și eminescolog.
Momentul cultural-artistic Numai poetul… trece peste nemărginirea timpului compus din romanțe și recitări din lirica eminesciană, va fi susținut de elevii Colegiului Național Pedagogic Mircea Scarlat, sub îndrumarea doamnei director adjunct Mariana Buciu și a cadrelor didactice Ioana Budică, Aneta Grigore, Manuela Putineanu și Ioana Topologeanu.
În continuare, va fi susținută prezentarea Interferențe culturale – Mihai Eminescu și Titu Maiorescu de prof. Cristina Cazacu.
Va fi vernisată expoziția de carte din colecțiile bibliotecii Mihai Eminescu – Luceafărul literaturii române și expoziția Eminesciana a artistului plastic Mihai Cătrună.
Activitatea va fi moderată de Valentina Pașa, managerul bibliotecii.
Biblioteca Județeană Marin Preda invită pe toți cei care îl iubesc și îl prețuiesc pe Mihai Eminescu să cinstească așa cum se cuvine acest geniu al poporului român, a cărui amintire este din ce în ce mai vie.