Decizie fără precedent, în Consiliul Județean Teleorman. La inițiativa vicepreședintelui Raluca Fedeleș, cu susținerea consilierilor liberali, mai multe drumuri comunale din județ, unele aflate într-o avansată stare de deteriorare, altele efectiv impracticabile, vor fi reabilitate cu banii alocați direct primăriilor, prin hotărâre de CJ. 4.687.000 este suma repartizată pentru 12 drumuri comunale din localitățile Balaci, Blejești, Botoroaga, Călinești, Cosmești, Dobrotești, Drăcșănei, Lisa, Rădoiești, Scrioaștea, Segarcea Vale și Stejaru. Raluca Fedeleș, vicepreședintele CJ Teleorman, a declarat că până acum, cu largul concurs al consilierilor PSD, sumele erau dirijate către o singură firmă, TelDrum, societatea care, de zeci de ani, câștigă tot ce înseamnă refacerea, modernizarea sau întreținerea drumurilor din Teleorman. “Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că, de ani buni de zile, banii alocați de CJ Teleorman mergeu într-o singură direcție, spre Tel Drum. Acum, sumele vor ajunge la direct la primării, așa cum este normal, iar ele se vor ocupa de modernizarea drumurilor comunale.
La jumătatea lunii trecute, a existat o serie de întâlniri cu primarii din mai multe localități, unde s-a prezentat starea drumurilor, domniile lor solicitând bani pentru reparația și întreținerea acestora. Prin vot, am luat decizia ca întreaga sumă repartizată județului, la ultima rectificare bugetară, să fie direcționată pentru finanțarea lucrărilor la drumurile comunale. Din păcate, toate aceste tronsoane sunt într-o avansată stare de degradare, chiar impracticabile, aș putea spune”, a declarat vicepreședintele Raluca Fedeleș.