Tun de peste un milion de euro, dat primăriei din Crângeni de către contabila și casiera unității administrativ teritoriale. Mai exact, 4.984.000 de lei este suma care lipsește din visteria administrației publice locale. Întreaga afacere a fost scoasă la iveală în urma unui control al Curții de Conturi Teleorman, iar timp de patru ani, cele două funcționare și-au însușit, în mod ilegal, banii cu care cetățenii își achitau dările către bugetul local. În mod surprinzător, fosta conducere nu a observat că din conturi lipsesc miliarde de lei vechi bune. În ultimii ani, primăria din Crângeni a semănat mai mult cu o casă fără stăpân. Fostul edil șef a fost declarat incompatibil, iar, ulterior, prefectul a emis ordin de încetare a mandatului înainte de termen. Atribuțiile au fost preluate de către viceprimar, care, inexplicabil, a închis ochii la matrapazlâcurile celor două funcționare.
Actuala conducere a instituit proprire pe salariul contabilei și al casierei. 30% din venitul încasat lunar. Dacă suma vehiculată de către Curtea de Conturi este reală, unitatea va recupera paguba în…200 ani! Reprezentanții primăriei din Crângeni spun că cele două ar fi recunoscut fapta. Însă, acestea au declarat că suma sustrasă ar fi fost cu mult mai mică. Deocamdată, nici actualul primar, nici Curtea de Conturi nu au depus plângere penală. Mai mult, casiera și contabila pot fura în continuare. Ambele figurează pe ștatul de plată al instituției.
“În perioada exercițiilor bugetare 2017 – 2020, persoanele cu atribuții de contabil și casier, și-au însușit necuvenit sume de bani în folos personal din încasarea veniturilor cuvenite bugetului local și din numerarul ridicat cu cecuri atât din conturile de cheltuieli de personal cât și din conturile de cheltuieli materiale deschise la unitatea teritorială de trezorerie”, se precizează, în raportul Curții.