19.2 C
Judeţul Teleorman
marți, mai 14, 2024

Un bărbat de 36 de ani din Năsturelu şi-a ameninţat soţia cu moartea. Poliţiştii au emis ordin de protecţie

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Polițiștii din cadrul Secției nr. 12 Poliție Rurală Zimnicea au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie și au emis ordin de protecție provizoriu în cazul unui bărbat în vârstă de 36 de ani din comuna Năsturelu, care și-ar fi agresat soția.

La data de 22.01.2020, pe fondul unor neînțelegeri, bărbatul și-ar fi lovit și amenințat cu moartea soția, o femeie în vârstă de 33 de ani.

Victimei i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie și a fost completat formularul de evaluare a riscului, rezultatul obținut indicând faptul că există risc iminent, motiv pentru care polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluție prin Parchet.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria face angajări. Se caută infirmieră şi asistenţi medicali

În următoarea perioadă, câteva instituţii publice şi primării din judeţul Teleorman vor organiza concurs pentru ocuparea unor funcţii declarate...

Articole similare