11.9 C
Judeţul Teleorman
marți, mai 14, 2024

Un bărbat de 33 de ani din Suhaia s-a ales cu dosar penal după ce a încălcat ordinul de protecţie

Articole noi

Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Polițiștii din cadrul Secției nr. 12 Poliție Rurală Zimnicea au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție în cazul unui bărbat în vârstă de 33 de ani din comuna Suhaia.

Astfel, la data de 20 februarie a.c., Polițiștii din cadrul Secției nr. 12 Poliție Rurală Zimnicea au fost sesizați prin apel la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 de către o femeie din comuna Suhaia cu privire la faptul că fiul său a încălcat ordinul de protecție (emis în luna noiembrie 2019 pentru șase luni) și se află la domiciliul ei.

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, bărbatul fiind găsit la locuința părinților săi.

În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

DANIEL BĂCANU-Primar Lisa. Cu o echipă de oameni bine instruiţi, comuna Lisa are viitorul asigurat

Daniel Băcanu, candidatul PNL pentru primăria Lisa, este unul dintre cei mai apreciaţi primari din judeţul Teleorman. Serios, onest...

Articole similare