10.4 C
Judeţul Teleorman
miercuri, octombrie 14, 2026
Acasă Blog Pagina 65

Cercetat pentru violare de domiciliu, distrugere și violență în familie, reținut de polițiști

0

Polițiștii din cadrul Secției nr.4 Poliție Rurală Roșiori de Vede au dispus reținerea unui bărbat cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere și violență în familie

Din cercetări a reieșit faptul că, în data de 09 februarie a.c., în jurul orei 21:30, un bărbat în vârstă de 25 de ani, din municipiul Roșiori de Vede, județul Teleorman, ar fi pătruns fără drept în locuința fostei sale concubine, ar fi spart un geam al locuinței și i-ar fi lovit atât pe aceasta, cât și pe tatăl ei.

În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii acestuia pentru 24 de ore, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul  I.P.J. Olt.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.

Pompierii teleormăneni, în sprijinul cetățenilor

0

În ultimele 72 de ore, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au participat la un număr de 39 de evenimente, după cum urmează:

– 22 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;

– cinci incendii de locuințe, izbucnite în localitățile Valea Cireșului, Balaci, Drăcșani, Zimnicea și Plosca;

– trei incendii de vegetație uscată și resturi menajere;

– două evenimente rutiere produse în municipiul Alexandria;

– cinci misiuni pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor;

– două intervenții pentru deblocarea unor uși de acces în locuință în vederea facilitării intervenției echipajelor medicale.

 Pompierii militari din cadrul Detașamentului Alexandria au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Plosca. Pentru gestionarea acestei situații de urgență, la locul evenimentului s-au deplasat rapid două autospeciale de lucru cu apă și spumă, precum și o ambulanță SAJ. La sosirea pompierilor, focul se manifesta în interiorul unei camere de locuit, cu posibilitate de extindere la întreaga construcție. Din păcate, în interiorul acestei camere a fost găsită și o persoană decedată, un bărbat de circa 85 de ani. Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite, în mai puțin de o oră. Au ars ori au fost deteriorate de flăcări elementele de mobilier,  un televizor și podul camerei pe circa 20 mp. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 7000 de lei, iar cea a bunurilor salvate, reprezentând restul casei de locuit, la peste 20000 de lei. Cauza probabilă a acestui incendiu a fost o țigară nestinsă, care a căzut pe materialele combustibile din interiorul camerei.

 Pompierii militari teleormăneni au intervenit cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Drăcșani. Au ars tavanul unei camere pe circa 10 mp, 20 kg de materiale textile, două grinzi de lemn și a fost deteriorat coșul de fum.

Cauza probabilă a acestui incendiu a fost coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

 Un incendiu a cuprins o casă de locuit din localitatea Balaci. Salvatorii au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, împreună cu SVSU Balaci cu o autospecială. Au ars o cameră de locuit, bucătăria, iar acoperișul a fost afectat pe o suprafață de aproximativ 60 mp. Din păcate, în interiorul camerei a fost găsită și o persoană decedată, o femeie de circa 65 de ani. Cauza probabilă a fost efectul termic al curentului electric generat de un aparat de încălzire lăsat sub tensiune.

 Având în vedere evenimentele prezentate mai sus, pompierii militari recomandă cetățenilor respectarea următoarelor măsuri de prevenire a incendiilor:

  • luați măsuri pentru verificarea, curăţarea şi repararea coşurilor de fum de către o persoană specializată;
  • coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile  ale  pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor;
  • în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere.
  • nu utilizați aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecție cu defecțiuni sau cu improvizații;
  • nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat;
  • nu suprasolicitați instalația electrică folosind mai multe aparate simultan;
  • nu lăsați nesupravegheate aparatele electrice sub tensiune, cum ar fi: fierul de călcat, reșourile, radiatoarele și altele asemenea;
  • instalați și utilizați aparatura electrocasnică respectând cu strictețe indicațiile producătorului ce sunt menționate în prospectul produsului;
  • verificați periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice și luați măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.

 Controale, nereguli, sancțiuni

Pe linie preventivă, inspectorii unității noastre au efectuat șase controale de specialitate în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor: la un operator economic și o unitare de cult din localitatea Piatra, la o unitate de învățământ și o unitate de cult din localitatea Bujoreni, precum și la doi operatori din domeniul  alimentației publice din municipiul Alexandria.  Pe timpul acestor verificări, au fost constatate o serie de nereguli, motiv pentru care au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, o amendă de 10.000 de lei a fost aplicată unui operator economic din domeniul comercializării carburanților, din localitatea Piatra, pentru alimentarea în recipiente neomologate.

Reamintim faptul că activitatea pompierilor se derulează în sprijinul cetățenilor, iar obiectivele prioritare ale instituției noastre sunt orientate spre eficientizarea acțiunilor de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență. Preîntâmpinarea evenimentelor nedorite rămâne dezideratul comun ce poate fi realizat prin dezvoltarea culturii de securitate și responsabilizarea fiecăruia dintre noi.

Cercetat pentru violare de domiciliu, amenințare și lovire sau alte violențe, reținut de polițiști

0

Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Lunca au dispus reținerea unui bărbat în vârstă de 26 de ani, cercetat în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, amenințare și lovire sau alte violențe.

Din cercetări a reieșit faptul că, în data de 08 februarie a.c., în jurul orei 15:30, un bărbat în vârstă de 26 de ani, din comuna Beciu, județul Teleorman, ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței părinților fostei sale concubine, ar fi amenințat-o pe aceasta și ar fi lovit-o.

În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii, bărbatul fiind introdus în Centrul de reținere și arestare preventivă din cadrul I.P.J. Olt.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu-Măgurele.

Acțiuni ale polițiștilor teleormăneni. 31 de șoferi au rămas fără permis de conducere

0

Polițiștii teleormăneni au fost în teren în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică, protejării patrimoniului și drepturilor și libertăților persoanelor, răspunzând nevoilor cetățenilor.

Astfel, polițiștii au intervenit la peste 190 de evenimente, dintre care nu mai puțin de 170 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență – 112, acționând pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, a situațiilor de risc și a oricăror evenimente ce ar putea perturba siguranța publică.

În perioada de referință, la nivelul județului a fost înregistrat un accident rutier, în care o persoană a fost rănită ușor necesitând îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Polițiștii atrag atenția asupra necesității respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic, întrucât cauzele generatoare ale evenimentelor tragice produse pe drumurile din județ nu sunt imputabile doar unei categorii.

De asemenea, în ceea ce privește circulația pe drumurile din județ, polițiștii au constatat o infracțiune, dintre care amintim: conducere sub influența alcoolului (Videle).

Totodată, la nivelul județului s-a acționat preventiv – reactiv, în filtre rutiere, în scopul descurajării și combaterii consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan, precum și pentru prevenirea infracțiunilor comise cu violență, depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor urmărite în temeiul legii.

Pentru că prezentau un pericol pentru ceilalți participanți, au fost scoși din trafic 31  de conducători auto, fiindu-le suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a mai circula pe drumurile publice 16 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic, fiind retrase certificatele de înmatriculare, până la remedierea problemelor constatate. Polițiștii au aplicat 468 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare depășește 240.000 de lei.

Cu privire la faptele de violență în familie, polițiștii au întervenit la 3 astfel de solicitări, fiind întocmite dosare penale.

Finanţiştii teleormăneni au colectat în luna ianuarie 2025 suma de 161,87 milioane lei

0

În luna ianuarie 2025 A.J.F.P. Teleorman a colectat venituri nete la Bugetul General Consolidat în sumă totală de 161,87 milioane lei, cu 18,57 milioane lei mai mult decât sumele colectate în luna ianuarie 2024.

Pe bugete, situaţia veniturilor colectate se prezintă astfel:

  • la bugetul de stat s-au colectat 61,36 milioane lei, mai mult cu 9,33 milioane lei decât suma colectată în luna ianuarie 2024;
  • la bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate s-au colectat 31,84 milioane lei, mai mult cu 3,63 milioane lei decât suma colectată în luna ianuarie 2024;
  • la bugetul asigurărilor sociale de stat s-au colectat 66,47 milioane lei, mai mult cu 4,50 milioane lei decât suma colectată în luna ianuarie 2024;
  • la bugetul asigurărilor pentru şomaj sumele colectate au fost de 2,20 milioane lei, mai mult cu 1,11 milioane lei decât suma colectată în luna ianuarie 2024.

Direcţia Silvică Teleorman ar putea fi desfiinţată. Pierderi de 10 milioane de lei, anul trecut

0

Ministrul Mediului a publicat o listă cu toate direcţiile silvice din ţară şi cu performanţele financiare ale acestora, potrivit bilanţurilor încheiate în 31 decembrie 2024. Din 43 de direcţii silvice, numai 18 au făcut profit. Restul au înregistrat pierderi. Pe lista neagră se regăseşte şi Direcţia Silvică Teleorman. În anul care s-a încheiat, instituţia judeţeană a înregistrat pierderi de circa zece millioane de lei, mai precis 9.633.000 de lei, fiind pe locul 10 într-un clasament al celor mai neprofitabile Direcţii din ţară.

“Sunt direcţii silvice care pierd peste sau în jur de 30 de milioane de lei pe an. Imaginaţi-vă că aproape la fiecare săptămână o Direcţie Silvică cu directori cu sute de angajaţi să piardă 1.000.000 lei. Ne propunem să reducem numărul direcţiilor silvice neperformante. Opinia mea este că nu ar trebui să existe nicio direcţie silvică pe pierdere. Suprafeţele de pădure ale direcţiilor desfiinţate vor fi administrate de alte direcţii silvice, în vecinătatea celor împricinate, dar direcţii silvice care ştiu să facă un management eficient”, a spus Mircea Fechet, care a mai precizat faptul că direcţiile silvice care nu-şi fac treaba „vor fi desfiinţate cu director, cu angajaţi”.

91 de localităţi din judeţul Teleorman au fost incluse pe harta riscului seismic

0

Ministrul Dezvoltării a anunţat că România va avea prima hartă cu localităţile vizate de riscul seismic, care le va permite locuitorilor să ştie în ce zonă stau, iar autorităţilor locale, să acceseze fonduri pentru consolidări.  Harta va fi interactivă şi va ajuta atât locuitorii să ştie în ce zonă stau, cât şi autorităţile locale să acceseze fonduri pentru consolidări, în contextul în care Guvernul României a aprobat, în perioada 2022-2023, o serie de programe de investiţii care se derulează la nivelul MDLPA, atât pentru clădiri publice, cât şi pentru blocuri de locuinţe.

”Prin aceste programe, avem deja în derulare 98 de proiecte care vizează siguranţa seismică a şcolilor, spitalelor, a blocurilor de locuinţe şi a clădirilor publice, şi fac un apel ferm către autorităţile locale să conlucreze pentru a expertiza clădirile, cu finanţare de la Ministerul Dezvoltării, care prezintă vulnerabilităţi, astfel încât, în cel mai scurt timp posibil, să acceseze fondurile puse la dispoziţie de minister”, a transmis ministrul Cseke Attila, care a reiterat că finanţarea lucrărilor este asigurată 100% de la bugetul de stat, inclusiv expertiza de risc seismic necesară cererii de finanţare.

80% (2.681) din numărul total de unităţi administrativ-teritoriale din România au fost incluse pe harta riscului seismic. Conform tabelului, 91 de localităţi din judeţul Teleorman au valoarea de vârf a acceleraţiei terenului pentru proiectare la cutremur a(g) mai mare sau egală cu 0.15g.

  • TURNU MĂGURELE – 0,20
  • CIUPERCENI – 0,20
  • ISLAZ – 0,20
  • LIŢA – 0,20
  • ALEXANDRIA – 0,25
  • NANOV – 0,25
  • POROSCHIA – 0,25
  • ROŞIORI DE VEDE – 0,25
  • VIDELE – 0,25
  • CREVENICU – 0,25
  • ZIMNICEA – 0,20
  • BALACI – 0,25
  • BĂBĂIŢA – 0,25
  • BLEJEŞTI – 0,25
  • BOGDANA – 0,20
  • BOTOROAGA – 0,25
  • BRAGADIRU – 0,20
  • BRÎNCENI – 0,20
  • BUJORENI – 0,25
  • BUJORU – 0,20
  • BUZESCU – 0,25
  • CĂLINEŞTI – 0,25
  • CĂLMĂŢUIU – 0,20
  • CĂLMĂŢUIU DE SUS – 0,20
  • CERVENIA – 0,25
  • CIOLĂNEŞTI – 0,25
  • CONŢEŞTI – 0,20
  • COSMEŞTI – 0,25
  • CRÎNGENI – 0,20
  • CRÂNGU – 0,20
  • DIDEŞTI – 0,25
  • DOBROTEŞTI – 0,25
  • DRĂCŞENEI – 0,25
  • DRĂGĂNEŞTI DE VEDE – 0,25
  • DRĂGĂNEŞTI-VLAŞCA – 0,25
  • FURCULEŞTI – 0,20
  • FRUMOASA – 0,20
  • GĂLĂTENI – 0,25
  • GRATIA – 0,30
  • IZVOARELE – 0,20
  • LISA – 0,20
  • LUNCA – 0,20
  • MAVRODIN – 0,25
  • MĂGURA – 0,25
  • MĂLDĂENI – 0,25
  • MERENI – 0,25
  • MÎRZĂNEŞTI – 0,25
  • MOŞTENI – 0,25
  • NĂSTURELU – 0,20
  • NECŞEŞTI – 0,25
  • OLTENI – 0,25
  • ORBEASCA – 0,25
  • PERETU – 0,25
  • PIATRA – 0,20
  • PIETROŞANI – 0,20
  • PLOSCA – 0,25
  • PLOPII-SLĂVITEŞTI – 0,20
  • POENI – 0,25
  • VITĂNEŞTI – 0,25
  • PUTINEIU – 0,20
  • RĂDOIEŞTI – 0,25
  • RĂSMIREŞTI – 0,25
  • SALCIA – 0,20
  • SĂCENI – 0,25
  • SCRIOAŞTEA – 0,25
  • SCURTU MARE – 0,25
  • SEACA – 0,20
  • SFINŢEŞTI – 0,25
  • SEGARCEA-VALE – 0,20
  • SILIŞTEA – 0,25
  • SILIŞTEA-GUMEŞTI – 0,25
  • SÎRBENI – 0,30
  • SLOBOZIA MÂNDRA – 0,20
  • SMÎRDIOASA – 0,20
  • STEJARU – 0,25
  • SUHAIA – 0,20
  • ŞTOROBĂNEASA – 0,25
  • TALPA – 0,25
  • TĂTĂRĂŞTII DE JOS – 0,25
  • TĂTĂRĂŞTII DE SUS – 0,25
  • TRAIAN – 0,20
  • TRIVALEA-MOŞTENI – 0,25
  • TROIANUL – 0,20
  • ŢIGĂNEŞTI – 0,25
  • VEDEA – 0,25
  • VIIŞOARA – 0,20
  • VÎRTOAPE – 0,25
  • ZÎMBREASCA – 0,25
  • NENCIULEŞTI – 0,25
  • BECIU – 0,20
  • BEUCA – 0,25
  • DRACEA – 0,20
  • FÂNTÂNELE – 0,20
  • FRĂSINET – 0,25
  • PURANI – 0,25
  • SAELELE – 0,20
  • UDA-CLOCOCIOV – 0,20

Sediul Consiliului local din comuna Drăcșenei va fi reabilitat prin programul de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat

0

Ministerul Dezvoltării consolidează seismic 7 noi obiective prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat. Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat contractele de finanțare care asigură resursele financiare pentru aceste investiții.
Astfel, Ministerul Dezvoltării va acorda aproape 100 de milioane de lei pentru consolidarea și creșterea performanței energetice la 5 blocuri de locuințe din sectorul 3 al Capitalei, peste 12 milioane de lei pentru consolidarea și reabilitarea termică a unui bloc de locuințe din comuna Vârfuri (jud. Dâmbovița), și, de asemenea, peste 2 milioane de lei vor fi alocate pentru reabilitarea integrată a clădirii consiliului local din comuna Drăcșenei (jud. Teleorman). “Prin cele patru programe de consolidare a clădirilor cu risc seismic, create în perioada 2022-2023, avem deja în derulare 103 proiecte care vizează siguranța seismică a locuințelor și clădirilor publice, iar, din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, vom consolida seismic alte 39 de blocuri de locuințe și 165 de clădiri publice”, a conchis ministrul Cseke Attila.
De săptămâna trecută, România are prima hartă cu unitățile administrativ-teritoriale vizate de riscul seismic, care vor putea cere finanțare de la minister pentru consolidarea clădirilor. Aceasta poate fi accesată pe pagina Ministerului Dezvoltării, la https://www.mdlpa.ro/subarticles/8/hartariscseismic.

Rezultatele obținute de polițiști în urma acțiunii din data de 1 februarie

0

În ziua de 1 februarie a.c., în intervalul orar 18:00-22:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, în colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Teleorman, au desfășurat o acțiune, cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranța publică, pe raza municipiului Alexandria și zona arondată.

În acest context, polițiștii au legitimat 159 de persoane și au verificat 88 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale, în valoarea totală de peste 13.000 de lei, dintre care 31 de sancțiuni pentru nererespectarea O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, două sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice si o sancțiune pentru alte acte normative.

Pentru ca prezenta un pericol pentru ceilalți participanți, a fost scos din trafic un conducător auto, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a mai circula pe drumurile publice două autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic, fiind retrase certificatele de înmatriculare, până la remedierea problemelor constatate.

In cadrul acțiunii au fost efectuate 80 testări privind consumul de băuturi alcoolice și 3 testări privind consumul de substanțe interzise.

În continuare, polițiștii vor lua toate măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor și menținerea ordinii publice.