S𝐞𝐛𝐚𝐬𝐭𝐢𝐚𝐧 𝐁𝐮𝐫𝐝𝐮𝐣𝐚, 𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐄𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞𝐢, 𝐚 𝐬𝐞𝐦𝐧𝐚𝐭 𝐧𝐨𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧ţ𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐮 𝐚𝐥𝐭𝐞 𝟏𝟏𝟒 𝐞𝐧𝐭𝐢𝐭ăţ𝐢 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢ţ𝐢𝐢 î𝐧 𝐜𝐚𝐩𝐚𝐜𝐢𝐭ăţ𝐢 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐝𝐮𝐜𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞𝐢 𝐞𝐥𝐞𝐜𝐭𝐫𝐢𝐜𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐬𝐮𝐫𝐬𝐞 𝐫𝐞𝐠𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐛𝐢𝐥𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐜𝐨𝐧𝐬𝐮𝐦, 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧ţ𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐅𝐨𝐧𝐝𝐮𝐥 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐌𝐨𝐝𝐞𝐫𝐧𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞. Î𝐧 𝐭𝐨𝐭𝐚𝐥 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟐𝟑𝟑 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢. Potrivit listei, beneficiarii din judeţul Teleorman sunt localităţile Ciuperceni, Vedea, Gratia, Zimnicea, Dracea, Băbăiţa, Slobozia Mândra, Ţigăneşti, Poeni, Fântânele, Videle şi Poroschia.
Acest demers reflectă angajamentul Ministerului Energiei pentru un viitor energetic sustenabil, bazat pe tehnologii curate şi eficiente, în beneficiul tuturor comunităţilor din România. Proiectele semnate vizează sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entităţi publice. Valoarea totală a proiectelor finanţate doar în aceste două zile este de 233.177.100,28 lei (46.866.000,78 euro), din care valoarea totală a finanţării nerambursabile din Fondul pentru Modernizare este de 200.329.065,29 lei (40.263.911,5 euro). Capacitatea totală instalată este de 32,66 MW.
„În primele două zile din luna aprilie am făcut paşi concreţi pentru viitorul energetic al României. Prin semnarea acestor contracte de finanţare, transformăm viziunea unei Românii moderne într-o realitate tangibilă: comunităţi cu acces la energie sigură, la preţuri corecte şi curată. Aceste proiecte nu sunt doar planuri pe hârtie – ele înseamnă parcurifotovoltaice performante, care vor aduce beneficii reale şi directe oamenilor. Prin aceste investiţii strategice, românii vor plăti facturi mai mici la energie, vor avea parte de un mediu mai curat, iar economia locală va primi un impuls important prin noi locuri de muncă în sectorul energiei regenerabile. Schimbăm fundamental sistemul energetic naţional, punând sustenabilitatea şi inovarea în centrul deciziilor noastre. O astfel de tranziţie energetică nu este doar un obiectiv ambiţios, ci o necesitate pentru un viitor mai sigur şi mai prosper pentru toţi”, a declarat 𝐒𝐞𝐛𝐚𝐬𝐭𝐢𝐚𝐧 𝐁𝐮𝐫𝐝𝐮𝐣𝐚, 𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐄𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞𝐢.
Până în acest moment, Ministerul Energiei a semnat şi finanţat 768 de contracte din acest apel, cu o valoare totală de 1.982.614.073,07 lei (398.483.352,71 euro), din care 1.721.608.509,89 lei (346.024.140,75 euro), fonduri nerambursabile care provin din Fondul pentru Modernizare. Capacitatea totală instalată va fi de 279,86 MW. Aceste investiţii oferă localităţilor şi instituţiilor publice oportunitatea de a construi şi exploata parcuri fotovoltaice, reducând semnificativ costurile cu energia. În multe cazuri, aceste capacităţi acoperă până la 70% din necesarul de energie al instituţiilor, de la iluminatul public la funcţionarea şcolilor şi spitalelor.
12 localităţi din Teleorman au semnat contractele 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢ţ𝐢𝐢 î𝐧 𝐜𝐚𝐩𝐚𝐜𝐢𝐭ăţ𝐢 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐝𝐮𝐜𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞𝐢 𝐞𝐥𝐞𝐜𝐭𝐫𝐢𝐜𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐬𝐮𝐫𝐬𝐞 𝐫𝐞𝐠𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐛𝐢𝐥𝐞
Rezultatele implementării programului de ocupare a forţei de muncă si al planului de formare profesională al AJOFM Teleorman
Activitatea de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă se desfăşoară pe baza Programului naţional pentru ocuparea forţei de muncă elaborat anual de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi aprobat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Obiectivul general al Programului judeţean pentru ocuparea forţei de muncă în anul 2025 este încadrarea în muncă a cel puţin 5.300 persoane.
Ca urmare a implementării programului de ocupare, în perioada ianuarie-februarie 2025, au fost încadrate în muncă un număr de 590 de persoane (11.1%).
Dintre acestia:
- 4 şomeri au fost angajaţi în urma cursurilor de formare profesională organizate;
- 73 de şomeri prin măsuri de stimulare-facilităţi acordate şomerilor:
- 41 şomeri indemnizaţi au beneficiat de alocaţii pentru angajare înainte de expirarea perioadei de indemnizare;
- 7 şomeri neindemnizaţi au primit primă de activare;
- 25 şomeri au fost angajaţi prin stimularea mobilităţii forţei de muncă;
Pentru creşterea şi diversificarea competenţelor profesionale în scopul asigurării mobilităţii şi reintegrării pe piaţa muncii a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, AJOFM Teleorman are prevăzut, prin Planul judeţean de formare profesională pe anul 2025 estimează organizarea a 29 programe de formare profesională pentru formarea a 406 şomeri. Formarea profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă se organizează, conform legii, prin programe de iniţiere, calificare, recalificare, perfecţionare, specializare.
Ca urmare a implementării programului de formare profesională, în perioada ianuarie – februarie 2025, au fost înscrise la cursuri un număr de 46 persoane, în 4 ocupaţii. În luna curentă, nu a fost înregistrată nicio persoană nouă.
Informaţii detaliate sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Teleorman la adresa https://www.anofm.ro/teleorman/
Primăria Vedea, bani pentru “Modernizare drumuri de interes local”, investiţie realizată prin PNDL
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 60.012.335,92 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 60 de obiective finanţate prin Programul Naţional de Investiţii ”Anghel Saligny” şi prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL)-a anunţat ministrul Cseke Attila, adăugând că, aşa cum a promis, ministerul a achitat, până la data de 31 martie, toate facturile restante pe două programe de finanţare prin care ministerul dezvoltă infrastructura edilitară de bază în comunităţile locale. Potrivit documentului, primăria Vedea a primit suma de 1.007.239 de lei pentru investiţia “Modernizare drumuri de interes local”, realizată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).
”Astăzi, am ajuns la zi cu plata facturilor restante! Dacă, la preluarea mandatului, ministerul a avut cereri de plată în valoare de 4,1 miliarde de lei pe aceste două programe, am reuşit să ne achităm toate datoriile către beneficiari şi, începând cu data de 2 aprilie, ora 8.30, redeschidem platforma pentru noi cereri de plată prin PNDL şi Anghel Saligny”, a precizat ministrul dezvoltării.
Astfel, pentru Programul Naţional de Investiţii ”Anghel Saligny”, a fost plătită suma de 3.568.424,54 de lei pentru 4 obiective care vizează reabilitarea şi modernizarea infrastructurii rutiere şi sisteme de canalizare şi staţii de epurare a apelor uzate, inclusiv canalizare pluvială şi sisteme de captare a apelor pluviale, iar, pentru cele două etape ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală, au fost decontate 56.443.911,38 de lei pentru 56 de proiecte.
O femeie de 57 de ani, din judeţul Teleorman, condamnată 9 ani pentru evaziune fiscală, căutată de poliţiştii din Sălaj
Un total de şapte persoane condamnate la executarea unor pedepse privative de libertate, care nu s-au prezentat în vederea punerii în executare a mandatelor emise de către instanţele de judecată sunt în prezent cercetate de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj pentru evadare.
Instituţia a precizat, într-un comunicat de presă, că, începând cu data de 14 martie, potrivit unor modificări legislative, se consideră evadare şi fapta persoanei condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliţie în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei.
Ca urmare a noilor prevederi legislative, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Sălaj s-au sesizat din oficiu că o femeie de 57 de ani, din judeţul Teleorman, condamnată la o pedeapsă privativă de libertate pentru o perioadă de 9 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, pe numele căreia a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de către Tribunalul Sălaj în anul 2020 nu s-a prezentat în vederea executării sentinţei definitive.
Activitatea desfăşurată de inspecţia fiscală în primele 2 luni ale anului 2025
În realizarea atribuţiilor stabilite prin Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, structurile de inspecţie fiscală din cadrul A.J.F.P. Teleorman au verificat în primele 2 luni ale anului 2025 un număr de 59 contribuabili, din care:
– 45 contribuabili persoane juridice;
– 14 contribuabili persoane fizice.
Au fost realizate în perioada de raportare 59 verificări, din care:
- 22 inspecţii fiscale la persoane juridice;
- 23 procese verbale de control inopinat la persoane juridice;
- 8 inspecţii fiscale la persoane fizice;
- 6 procese verbal de control inopinat la persoane fizice.
Total acţiuni persoane juridice-45
– inspecţii fiscale parţiale-22
– controale inopinate-23
Sume suplimentare constatate (lei)-1.360.894
– obligaţii principale-1.152.507
– amenzi-7.900
– TVA fără drept de rambursare-200.487
Total acţiuni persoane fizice-14
– inspecţii fiscale parţiale-8
– controale inopinate-6
Sume suplimentare constatate (lei)-18.343
– obligaţii principale-8.459
– TVA fără drept de rambursare–9.884
Au fost stabilite sume suplimentare în cuantum de 929.745 lei în cadrul a 17 verificări documentare la contribuabili persoane juridice şi în sumă de 56.661 lei în cadrul a 5 verificări documentare la persoane fizice.
În Teleorman, raportul dintre numărul angajaţilor şi cel al pensionarilor este cel mai mare din ţară, de 15 la 10
Pensia medie lunară, în România, a fost de 2.581 de lei, în 2024, în creştere cu 22,1% faţă de anul precedent, în timp ce numărul mediu de pensionari a scăzut la 4,959 milioane, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Conform statisticii oficiale, anul trecut, comparativ cu 2023, numărul mediu de pensionari a scăzut cu 21.000 de persoane, ajungând la 4,959 milioane, iar numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,590 milioane, în scădere cu 11.000.
Pensia medie lunară (determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari-de asigurări sociale, invaliditate, urmaş etc.-plătite de casele de pensii) a fost de 2.581 de lei, în creştere cu 22,1% faţă de anul precedent. De asemenea, pensia medie lunară de asigurări sociale de stat a fost de 2.459 de lei, în creştere cu 22,6% faţă de anul 2023. INS arată că raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit) şi câştigul salarial mediu net a fost de 53,9% (comparativ cu 50,2% în anul precedent). Statistica precizează că indicele pensiei medii reale a pensionarilor de asigurări sociale de stat, calculat ca raport între indicele pensiei nominale nete pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum, a fost de 114,4%.
Pensionarii de asigurări sociale de stat deţin ponderea majoritară în numărul total de pensionari. Aceştia reprezintă 92,56% în totalul celor de asigurări sociale. Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (80,18%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii-anticipată şi anticipată parţial-au reprezentat 2,16%.
La nivel naţional, raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 8 pensionari la 10 salariaţi. Acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 4 pensionari la 10 salariaţi în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, la 14 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Vaslui şi 15 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman.
Pensia medie lunară de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 1.251 lei. Cele mai mici valori ale pensiei medii lunare de asigurări sociale de stat s-au înregistrat în judeţele: Botoşani (1.946 lei), Vrancea (1.969 lei), Giurgiu (1.976 lei) şi în Vaslui (1.998), iar cele mai mari valori ale pensiei medii lunare de asigurări sociale de stat s-au înregistrat în judeţele: Hunedoara (3.197 lei), Bucureşti (3.115 lei), Gorj (2.896 lei) şi Braşov (2.892 lei).
Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent-indemnizaţie socială), în anul 2024, a fost de 1,07 milioane de persoane. În rândul acestora cea mai mare pondere au avut-o persoanele din sistemul asigurărilor sociale de stat 90,8%, urmate de persoanele din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori 8,9% şi de persoanele din sistemul militar 0,3%.
Prognoza meteo pentru Teleorman. Începutul de lună vine cu o răcire accentuată, cu maxime de până la 12 grade
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă estimare a evoluţiei valorilor termice şi precipitaţiilor, valabilă pentru următoarele două săptămâni, mai precis în intervalul 31 martie- 13 aprilie 2025.
Conform estimărilor cu privire la regimul termic, acesta se va situa peste normalul
perioadei între 31 martie şi 5 aprilie, cu maxime mediate la 16…18 grade şi minime la 6…8 grade. Intervalul 4…9 aprilie va fi caracterizat de o răcire accentuată, ce va conduce la medii diurne de 12 grade şi nocturne de 2 grade, însă acestea se vor redresa treptat şi vor tinde spre maxime de 20 de grade şi minime de 6 grade spre finalul intervalului de prognoză. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată pe tot parcursul celor două săptămâni, cu extindere mai mare în zilele de 1,2 şi 6 aprilie.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
Cinci primării din Teleorman au primit bani pentru decontarea unor facturi în cadrul Componenta C10-Fondul local
La finele săptămânii trecute, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a decontat facturi în valoare totală de 49.442.694,84 de lei pentru 149 de obiective realizate prin componentele C10-Fondul local şi C15-Educaţie, din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) -a anunţat ministrul Cseke Attila. Astfel, precizează instituţia, pentru Componenta C10-Fondul local, au fost decontate 44.194.047,70 de lei pentru 135 de obiective care urmăresc elaborarea şi actualizarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de planificare urbană, precum şi asigurarea infrastructurii pentru transportul verde. De asemenea, prin Componenta C15-Educaţie, s-au alocat 5.248.647,14 lei pentru construcţia a 14 creşe noi, moderne şi prietenoase cu mediul. Conform documentului, cinci unităţi administrativ teritoriale din judeţul Teleorman au primit bani pentru Componenta C10-Fondul local. Este vorba despre Dobroteşti-119.743 de lei, Măgura-516.151 de lei, Piatra-190.556 de lei, Dracea-7.975 de lei şi Olteni-5.950 de lei.
Un singur dealer de utilaje agricole din judeţul Teleorman, validat în cadrul Programului Rabla pentru Tractoare
Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat lista cu cei 126 de dealeri de tractoare şi maşini agricole autopropulsate validaţi în cadrul Programului Rabla pentru Tractoare. Persoanele fizice-producători agricoli se vor putea înscrie în program, după aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Fondului pentru Mediu pentru anul 2025, în aplicaţia informatică pusă la dispoziţie pe site-ul AFM, www.afm.ro. ”Programul Rabla pentru Tractoare a intrat în linie dreaptă. Astăzi a fost publicată pe site-ul AFM lista de producători şi furnizori de tractoare, astfel că, în curând, fermierii, persoane fizice, vor primi finanţare pentru achiziţie. Am ales ca înscrierea în acest program să se facă personal de către solicitanţi pentru transparenţă şi corectitudinea procesului de selecţie”, a declarat preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Florin BĂNICĂ. Sunt eligibile pentru a beneficia de ajutor de stat în cadrul programului persoanele fizice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei agricole primare, care deţin atestat de producător şi care vor preda spre casare un tractor, o maşină agricolă autopropulsată sau un alt autovehicul uzat. Potrivit AFM, PROINVEST este singura societate comercială din judeţul Teleorman, validată în cadrul Programului Rabla pentru Tractoare. Finanţarea în cadrul programului se acordă pentru achiziţia de tractoare agricole, maşini agricole autopropulsate şi accesorii agricole aferente. Valoarea de achiziţie a tractorului/maşinii agricole autopropulsate, inclusiv accesoriile agricole aferente, nu trebuie să depăşească echivalentul în lei a valorii de 55.000 euro, cu TVA inclusă. Intensitatea ajutorului reprezintă 65% din valoarea de achiziţie a tractorului şi/sau maşinii agricole autopropulsate noi, inclusiv accesoriile agricole aferente, iar în cazul tinerilor fermieri, intensitatea ajutorului este de 80% din valoarea de achiziţie a tractorului şi/sau maşinii agricole autopropulsate noi, inclusiv accesoriile agricole aferente.













