Un total de şapte persoane condamnate la executarea unor pedepse privative de libertate, care nu s-au prezentat în vederea punerii în executare a mandatelor emise de către instanţele de judecată sunt în prezent cercetate de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj pentru evadare.
Instituţia a precizat, într-un comunicat de presă, că, începând cu data de 14 martie, potrivit unor modificări legislative, se consideră evadare şi fapta persoanei condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliţie în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei.
Ca urmare a noilor prevederi legislative, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Sălaj s-au sesizat din oficiu că o femeie de 57 de ani, din judeţul Teleorman, condamnată la o pedeapsă privativă de libertate pentru o perioadă de 9 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, pe numele căreia a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de către Tribunalul Sălaj în anul 2020 nu s-a prezentat în vederea executării sentinţei definitive.