Polițiștii din Turnu Măgurele au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Lița s-a produs un accident rutier soldat cu victime omeneşti.
În urma cercetărilor efectuate de echipa operativă s-au stabilit următoarele :
În timp ce un tânăr în vârstă de 24 de ani din com. Saelele, jud. Teleorman conducea un autoturism pe DJ 546, în com. Lița, jud. Teleorman, în direcția de deplasare Beciu-Turnu Măgurele, ajungând la km. 6+700 m, din cauza vitezei excesive în condițiile unui carosabil parțial umed, a pierdut controlul direcției, părăsind partea carosabilă, intrând în coliziune laterală cu un copac aflat pe partea stânga a direcției de mers.
În urma accidentului a rezultat decesul pasagerului dreapta față, un băiat în vârstă de 18 ani din com. Lunca, jud. Teleorman, acesta fiind depus la Morga Spitalului Municipal Turnu Măgurele, în vederea efectuării necropsiei.
Conducătorul auto, aflat în stop cardio-respirator a fost transportat la spital unde a fost constatat decesul, cadavrul fiind depus la morga spitalului din Turnu Măgurele, în vederea efectuării necropsiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a se propune soluție prin Parchet.





