9.2 C
Judeţul Teleorman
joi, noiembrie 7, 2024

Teleormăneanul Cătălin Burcescu, eliberat din funcţia de director general al OSIM

Articole noi

Info TR
Info TRhttps://infotr.ro
Stiri, reportaje, anchete si informații din Teleorman.

Printr-o decizie semnată de către premierul Nicolae Ciucă, Cătălin Burcescu a fost eliberat din funcţia de director general al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, la un an după preluarea funcţie, în data de 13 mai  2021. Într-o postare pe pagina de socializare, aceasta  a spus că pleacă din OSIM după un an în care a făcut tot ceea ce i-a stat în putere pentru bunul mers al instituţiei şi este mândru de toate realizările pe care le-a avut, în toată aceasta perioadă.

“A fost un nou început emoţionant ştiind că mi-a fost încredinţată o responsabilitate ca aceasta. Am venit cu dorinţa de a aduce un plus acestei instituţii, de a o creşte şi îmbunătăţi împreună cu colegii mei. Nu aş vrea acum să fac o recapitulare a activităţii mele, dar aş dori să spun doar că am încercat să îmi îndeplinesc eficient şi corect atribuţiile de Director General, menţinând, totodată, un climat bun de activitate al echipei. Întreaga perioadă petrecută în fruntea acestei instituţii a fost o experienţă deosebită. Am întâlnit profesionişti cărora le mulţumesc pentru buna noastră colaborare şi pentru sprijinul acordat. Cred cu tărie în potenţialul acestor oameni minunaţi şi mă bucur că am avut plăcerea să îi cunosc. Sper, ca toate proiectele începute să fie continuate şi îmi doresc să văd cât mai multe realizări ale Oficiului pe viitor”, este mesajul transmis.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Recente

Luni 11 noiembrie 2024 – termenul limită pentru depunerea unor formulare de înregistrare/anulare a înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman informează persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea...

Articole similare