Un număr de 345 de focare de pestă porcină africană (PPA) erau active miercuri, iar 153.309 de porcine au fost afectate în total, se menţionează într-un comunicat remis de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Dintre cele 345 de focare active de PPA, 10 focare erau înregistrate în exploataţii comerciale, iar 4 focare în exploataţii comerciale de tip A.
De vineri (23 aprilie) şi până miercuri (28 aprilie) au fost înregistrate 22 focare noi de PPA: patru în judeţul Bihor, câte trei focare în judeţele Buzău şi Maramureş, câte două în judeţele Timiş, Sălaj, Ialomiţa şi câte un focar în judeţele Arad, Constanţa, Giurgiu, Gorj, Sibiu şi Suceava. În aceeaşi perioadă au fost stinse 45 de focare de pestă porcină africană: 13 focare în judeţul Satu Mare, 10 focare la Arad, 8 focare în judeţul Maramureş, 7 în Vrancea, două în Teleorman, şi câte un focar în Argeş, Alba, Arad, Cluj, Constanţa şi Suceava.
De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 şi până în prezent, au fost diagnosticate 5.570 de cazuri la mistreţi în 41 de judeţe. În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreţi se sting după cel puţin 2 ani de la apariţia lor. Pentru această boală nu există vaccin, singura metodă de protejare a sănătăţii animalelor fiind respectarea condiţiilor de biosecuritate. Pesta porcină africană nu produce îmbolnăviri la oameni, însă acest virus are un impact dezastruos la nivel economic şi social, precizează ANSVSA.